K***** K*****
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (2), (10) Cod Procedură Penală, condamnă inculpatul K***** K*****, în prezent aflat în Penitenciarul Arad la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat în formă continuată prevăzută de art. 262 al. 1 raportat la art. 35 al. 1 Cod Penal. În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) Cod Procedură Penală, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals privind identitatea prevăzută de art. 327 al. 1 Cod Penal. În baza art. 396 alin. (1), (2), (10) Cod Procedură Penală, condamnă inculpatul la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale prevăzută de art. 48 al. 1 raportat la art. 320 Cod Penal. În baza art. 38 al. 1 şi 2 Cod Penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare pe care o sporeşte cu 4 luni rezultând o pedeapsă de 10 luni închisoare. În baza art. 25 al. 3 Cod Procedură Penală, dispune anularea paşaportului a cărţii de identitate şi a permisului de conducere bulgăreşti false pe numele fictiv Myumzunov Redzhep Mustafov. În baza art. 274 alin. (1) Cod Procedură Penală, obligă pe inculpat la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Onorariul avocatului din oficiu rămâne în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 20.03.2015 .
Hotarare 617/2015 din 20.03.2015dispune începerea judecăţii şi stabileşte termen la data de 20.03.2015
Incheiere camera preliminara 192 din 06.03.2015