F***** I*****
CondamnatÎn baza art. 43 C.pr.pen. rap. la art. 45 C.pr.pen., conexează dosarul nr. 21021/280/2014 la dosarul nr. 1843/262/2014, având în vedere identitatea de părţi şi obiect. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 10 decembrie 2014.
Incheiere finala dezinvestire din 10.12.2014Dispune efectuarea verificărilor prevăzute de art. 96 ind. 2 din HCSM nr.387/2005. Revine cu adresă la Penitenciarul Colibaşi, pentru a comunica dacă la data de 27.08.2014 petentul se afla încarcerat la această unitate de deţinere, precum şi să comunice copia procesului verbal din data de 18.07.2014 a Comisiei de liberare condiţionată, precizând totodată dacă petentul a formulat contestaţie împotriva acestui proces verbal. De asemenea, să se comunice şi dacă există o sentinţă penală prin care s-a stabilit termen de discutare pentru liberarea condiţionată data de 17.05.2015, cu precizarea numărului sentinţei şi a modalităţii de executare şi a celei de rămânere definitive, iar în situaţia în care termenul stabilit de comisia de liberare condiţionată de la Penitenciarul Colibaşi din 17.05.2015 e definitiv, data şi modalitatea rămânerii definitive (dacă s-a formulat contestaţie împotriva acesteia, data şi numărul hotărârii instanţei care a soluţionat contestaţia). Revine cu adresă la Spitalul Penitenciar Dej, pentru a comunica stabilirea fracţiei şi numărul de zile executate de petent. Amână judecarea cauzei la data de 10.12.2014. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 05 noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 05.11.2014Încuviinţează proba cu relaţiile de la locul de deţinere. Emite adresă către Penitenciarul Colibaşi, în sensul celor menţionate în considerentele prezentei încheieri. Reia procedura de citare cu petentul la PNT Colibaşi. Amână judecarea cauzei la data de 05.11.2014. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 08 Octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 08.10.2014Camera de Consiliu În baza art. 68 rap. la art. 64 C.p.p., respinge cererea de abţinere formulată de magistrat judecător DDD. În baza art. 275 alin.3 C.p.p., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică de la 04.09.2014.
Incheiere abtinere din 04.09.2014Înaintează cauza completului de judecată imediat următor, respectiv C6 Penal în vederea soluţionării cererii de abţinere. Acordă termen de control la data de 08.10.2014. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 03 Septembrie 2014 .
Incheiere de sedinta din 03.09.2014