R******* L****
Condamnat CondamnatÎn baza art. 23 din Legea nr. 255 din 2013 şi art. 598 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., admite contestaţia la executare formulată de „Comisia de evaluare a situaţiei juridice condamnaţilor aflaţi în executarea pedepselor” de la Penitenciarul Gherla privind aplicarea legii penale mai favorabile condamnatului R.L. în prezent deţinut în Penitenciarul Gherla şi în consecinţă: În baza art. 6 alin. (6) C. pen., reduce de la 6 ani la 5 ani durata pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi prev. de art. 64 lit. a şi b C. pen. de la 1969 (care au corespondent în dispoziţiile art. 66 alin. 1 lit. a,b şi d C.pen.), aplicată prin Sentinţa penală nr. 294/19.04.2013 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosarul cu nr. 209/100/2013, definitivă prin decizia penală nr. 3459/08.11.2013 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare cu condamnatul şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Cluj. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.04.2014.
Hotarare 404/2014 din 25.04.2014A.P.25.04.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.04.2014