H****** C******
InculpatÎn baza art. 396 alin. (1), (4), (10) C. proc. pen., art. 375 C. proc. pen., raportat la art. 83 C. pen. stabileşte în sarcina inculpatului pedeapsa de: • 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prevăzute de art. 336 alin. 1 Cod penal; În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 84 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Harghita, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Harghita. În baza art. 85 alin. (2) lit. b C. pen. impune inculpatului pe parcursul termenului de supraveghere, să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Gheorgheni sau în cadrul Spitalului Municipal Gheorgheni pe o perioadă de 50 de zile lucrătoare. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. raportat la art. 88 C. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În temeiul art. 274 alin 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat să achite către stat suma de 304 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 204 de lei reprezintă cheltuieli judiciare aferente urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.
Hotarare 114/2015 din 07.05.2015Amână pronunţarea pentru 07 mai 2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 23.04.2015Având nevoie de timp pentru a delibera, amână pronunţarea pentru data de 23 aprilie 2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.04.2015În vederea legalei compuneri a completului de judecată.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 160/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gheorgheni. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul H****** C******. Definitivă.
Incheiere camera preliminara din 18.12.2014