B********* I*****
Apelant InculpatAdmite apelul declarat de inculpat. Desfiinţează sentinţa apelată în parte. Desface pedeapsa de 11 luni închisoare în pedepsele componente pe care le repune în individualitate. Reduce pedeapsa aplicată inculpatului în baza art.335 alin.2 cp cu aplic.art.396 alin.10 cpp la 5 luni închisoare. Mentine revocarea suspendării conditionate a executării pedepsei de 3 luni închisoare aplicată prin sp.2132/2011 a Judecătoriei Craiova, astfel încât inculpatul va executa această pedeapsă alături de pedeapsa din cauza de faţă, în total 8 luni închisoare, în regim de detentie. Reduce cuantumul cheltuielilor judiciare către stat, de la 500 lei la 300 lei, sumă la care va fi obligat inculpatul. Onorariu avocat oficiu în cuantum de 200 lei la instanţa de fond, va fi suportat din fondurile M.J. Mentine celelalte dispozitii din sentinţă. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în sedinţă publică.
Hotarare 1120/2014 din 23.09.2014