P******** D* P* L**** T********* G******
ApelantP********** G******
IntimatP******** D* P* L**** C***** D* A*** B********
IntimatB**** I**
Apelant InculpatE** D** A*******
Intimat Parte civilăÎn baza art. 353 alineat 10 Cod procedură penală, în vederea soluţionării cu celeritate a cauzei,preschimbă termenul de fond la 17.03.2014 (sala Dongoroz), cu citarea părţilor prin agent procedural. Se încunoştinţează avocatul ales.
d.p.329/A- Admite apelul declarat de P******** D* P* L**** T********* G****** împotriva sentinţei penale nr. 31/29.01.2014 pronunţată de Tribunalul Giurgiu. Desfiinţează, în parte, sentinţa penală apelată şi rejudecând în fond: Face aplicarea art. 5 alin. 1 din Codul penal şi în consecinţă: Schimbă calificarea juridică a faptei în sensul reţinerii incidenţei dispoziţiilor art. 32 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 188 din Codul penal. În baza art. 32 alin. 1 din Codul penal raportat la art. 188 din Codul penal condamnă pe inculpatul B**** I** la pedeapsa de 5 ani închisoare pentru infracţiunea de tentativă la omor. În baza art. 67 alin. 2 din Codul penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, pe o durată de 3 ani după executarea/considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 din Codul penal interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a, b din Codul penal, pe durata executării pedepsei închisorii. Modifică temeiul legal al luării măsurii de siguranţă a confiscării, reţinând incidenţa art. 112 alin. 1 lit. b din Codul penal. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Constată că măsură arestării preventive a inculpatului B**** I** a încetat de drept la data de 25.01.2014. Deduce din pedeapsa aplicată prevenţia de la data de 21.07.2013 la zi. Dispune emiterea de îndată a mandatului de executare a pedepsei închisorii faţă de inculpat. Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului procurorului rămân în sarcina statului. Respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul B**** I**. Obligă apelantul-inculpat la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat. Onorariul cuvenit apărătorului din oficiu desemnat pentru inculpat, în sumă de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 17.03.2014
Hotarare 329/2014 din 17.03.2014