E** G*******
InculpatÎn temeiul art. 338 alin. 1 din Codul penal, raportat la art. 375 şi art. 396 alin. 10 din noul Cod de procedură penală, condamnă la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare, pe inculpatul E** G*******, pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului, fără încuviinţarea organelor de poliţie. În temeiul art. 67 alin. 1 Cod penal, aplica inculpatului pedepasa complementara a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 1 an. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod penal aplica inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevazute de art. 66 alin. 1 lit. a si b Cod penal, respectiv a dreptului de a fi ales în autorităţi publice sau în orice alte funcţii publice şi a dreptului de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedepse ce se vor executa din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată executată. În temeiul art. 89 alin.1 C.pen. anulează amânarea aplicării pedepsei de 6000 de lei amendă ( reprezentând 150 de zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 40 de lei), aplicată incupatului prin sentinţa penală nr. 4/20.01.2015, pronunţată de Judecătoria Sinaia în dosarul nr. 1591/310/2014, definitivă la data de 06.02.2015. În temeiul art. 40 alin.1 rap. la art.39 alin.1 lit. d C.pen. aplică inculpatului pedeapsa 1 an şi 4 luni închisoare la care se adaugă pedepsei de 6000 de lei amendă ( reprezentând 150 de zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 40 de lei), aplicată incupatului prin sentinţa penală nr. 4/20.01.2015, pronunţată de Judecătoria Sinaia în dosarul nr. 1591/310/2014, definitivă la data de 06.02.2015. In temeiul art. 91 alin. 1 Cod penal dispune suspendarea executarii pedepsei aplicată inculpatului, de 1 an şi 4 luni inchisoare, sub supravegherea Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita, pedepsa de 6000 de lei amendă ( reprezentând 150 de zile amendă, cuantumul unei zile amendă fiind de 40 de lei), aplicată incupatului prin sentinţa penală nr. 4/20.01.2015, pronunţată de Judecătoria Sinaia, urmând a fi executată. In temeiul art. 92 alin. 1 Cod penal stabileste termenul de supraveghere de 2 ani , ce se calculează de la data rămânerii definitive a a prezentei hotărâri judecătoreşti. In temeiul art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie sa respecte urmatoarele masuri de supraveghere: - sa se prezinte la Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita, la datele fixate de acesta; - sa primeasca vizitele consilierului de probatiune desemnat cu supravegherea sa; - sa anunte, in prealabil, schimbarea locuintei si orice deplasare care depaseste 5 zile; - sa comunice schimbarea locului de munca; - sa comunice informatii si documente de natura a permite controlul mijloacelor sale de existenta. In baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului sa execute urmatoarele obligatii: -sa frecventeze unul din programele de reintegrare sociala, derulate de catre Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita sau organizate in colaborare cu institutii din comunitate; In temeiul art. 93 alin. 3 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o munca neremunerata in folosul comunitatii pe o perioada de 60 zile, institutia publica unde va presta munca urmand a fi desemnata de Serviciul de Probatiune de pe langa Tribunalul Dambovita. In temeiul art. 404 alin. 2 Cod procedura penala, atrage atentia inculpatului asupra disp. art. 96 alin. 1 Cod penal, privind revocarea suspendarii executarii pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 274 alin.1 C.proc.pen, obligă pe inculpat la plata sumei de 200 de lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel in termen de 10 zile, de la comunicarea copiei minutei pentru procurer şi inculpat.
Hotarare 90/2015 din 24.04.2015Avand nevoie de timp pentru a delibera, amana pronuntarea la data de 17.04.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.04.2015Amana cauza si acorda termen de judecata la data de 16.04.2014.
Incheiere de sedinta din 19.03.2015Respinge cererea ca neântemeiată. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20.02.2015.
Amana pronuntarea la data de 20.02.2015.
Repune cauza pe rol in ceea ce priveste cererera de prelungire a dreptului de a conduce si acorda termen de judecata la data de 18.02.2015. Emite adresa catre Judecatoria Sinaia in vederea obtinerii hotararii de condamnare a inculpatului pronuntata de aceasta instanta, invocata de aparatorul inculpatului. Emite adresa catre IPJ Prahova pentru a se verifica daca permisul de conducere al inculpatului a fost anulat.
Incheiere de sedinta din 12.02.2015În temeiul art. 346 alin. 2 din noul Codul de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, în cauza privind pe inculpatul E** G*******, fiul lui Marin şi Niculina, născut la data de 03.10.1959, în com. Potlogi, domiciliat în oraş Titu, str. I.C. Visarion, nr. 18, bl. N, sc. B, ap.1, jud. Dâmboviţa, CNP *********4208, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prev. de art. 338 alin. 1 din Codul penal. Dispune începerea judecăţi. Dispune citarea inculpatului pentru termenul din 12.02.2015. În temeiul art. 272 C.proc.pen. onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 200 de lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de apel odată cu fondul cauzei.
Incheiere camera preliminara din 15.01.2015Avand in vedere Decizia nr. 641 /2014 a Curtii Constitutionale, constata lipsa de procedura la termenul de judecata din data de 05.12.2014 si repune cauza pe rol. Acorda termen la data de 15.01.2014 in camera de consiliu, cu participarea procurorului. Se citeaza inculpatul Se incunostiinteaza aparatorul desemnat din oficiu cu privire la termenul de judecata acordat. Cu aceeasi cale de atac ca si incheierea ce se va pronunta in procedura camerei preliminare.
Incheiere camera preliminara din 12.12.2014Avand nevoie de timp pentru a delibera amana pronuntarea la data de 12.12.2014 Cu aceeasi cale de atac ca si fondul cauzei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.12.2014