F**** A******** N******
InculpatP******** D* P* L**** J********** Z*******
Reprezentant legalÎn baza art. 336 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen, condamnă inculpatul FULEA ALEXANDRU NICOLAE la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului(faptă săvârşită la data de 7.06.2014). În baza art. 335 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 396 alin. 2 şi 10 C.proc.pen, condamnă inculpatul FULEA ALEXANDRU NICOLAE la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere(faptă săvârşită la data de 7.06.2014). În baza art.39 alin.1 lit.b raportat la art.38 alin.2 C.Pen. contope?te cele două pedepse mai sus men?ionate ?i dispune ca inculpatul să execute pedeapsa mai grea de 9 luni închisoare, pe care o sporeşte cu 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul sa execute pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare.În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2009 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 raportat la dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969 revocă beneficiul suspendării liberării condiţionate a executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 25/31.01.2012, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr. 3583/338/2011, definitivă prin nerecurare, inculpatul urmând a executa această pedeapsa separat de pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare, stabilită prin prezenta sentin?ă, în total inculpatul având de executat o pedeapsă de 2 ani şi 6 luni închisoare.În baza art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2009 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 raportat la dispoziţiile art. 83 din Codul penal din 1969 inculpatul va executa pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de dispoziţiile art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b din Codul penal din 1969, pe durata executării pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare, aplicată prin s.p. nr. 25/31.01.2012, pronunţată de Judecătoria Zărneşti în dosarul nr. 3583/338/2011, definitivă prin nerecurare.În baza art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul FULEA ALEXANDRU NICOLAE la plata către stat a sumei de 700 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat. Conform art. 274 alin. 1, art. 91 alin. 4 din Codul de procedură penală şi art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocaţii care acordă asistenţă juridică în materie penală, intrat in vigoare la data de 1.10.2008, onorariul cuvenit apărătorului din oficiu Drăguţu Dumitru, în cuantum 100 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Braşov.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 06.05.2015.
Hotarare 45/2015 din 06.05.2015Amana pronunţarea pentru data de 06.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.04.2015Stabileste termen pentru deliberare şi pronuntare la data de 22.04.2015
Incheiere de sedinta din 07.04.2015În baza art. 346 al. 2 din Codul de procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul numărul 821/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Zărneşti, privind pe inculpatul Fulea Alexandru Nicolae, trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge prev. de art. 336 al. 1 din Codul penal şi conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără permis de conducere, prev. de art. 335 alin. 1 C.pen, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 2 C.pen
Incheiere camera preliminara din 06.03.2015pentru studiere dosar de către apărător ales
Incheiere de sedinta din 03.03.2015repune cauza pe rol
Incheiere de sedinta din 11.02.2015Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare pentru data de 11.02.2015
Incheiere de sedinta din 10.02.2015