G********* M*****
InculpatG** G*******
InculpatB**** I**
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** C********
Parte civilăS* E************ M** S**
Parte responsabilă civilmenteR O M Â N I A JUDECĂTORIA CONSTANŢA SECTIA PENALA Dosar penal nr. 21425/212/2014 Hot. 15.01.2016 1.În baza art. 38 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 319/14.07.2006 cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă inculpatul GRUMĂZESCU MARIAN – la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 184 alin. 2, 4 C.pen.1969 condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare. Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.1969 contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul Grumăzescu Marian executând în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului Grumăzescu Marian, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni , care se socoteşte de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. Conf. art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. 2. În baza art. 38 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 319/14.07.2006 cu aplic. art. 5 C.pen. condamnă inculpatul G** G******* la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 184 alin. 2, 4 C.pen.1969 condamnă acelaşi inculpat, la pedeapsa de 1 an închisoare. Conf. art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b C.pen.1969 contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul G** G******* executând în final pedeapsa cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 81 C.pen. suspendă condiţionat executarea pedepsei închisorii aplicată prin prezenta inculpatului G** G*******, pe durata termenului de încercare de 3 ani şi 6 luni , care se socoteşte de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conf. art. 82 alin. 3 C.pen. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83, art. 84 C.pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate. În baza art. 71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a – II a şi lit. b C.pen., cu titlu de pedeapsă accesorie. Conf. art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepselor accesorii, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 19, art. 397 alin.1 C.proc.pen. rap. la art. 998-999 şi 1003 şi urm. C.civ. obligă părţile responsabile civilmente Electroscoica Mar SRL şi SC Şantierul Naval Orşova SA, în solidar inculpaţii Grumăzescu Marian şi G** G*******, la plata sumei de 50.000 Euro, echivalent în lei la cursul BNR din ziua plăţii , reprezentând daune morale, către partea civilă B**** I**. Respinge restul pretenţiilor materiale ca neîntemeiate. În baza art.276 C.pr.pen. rap la art.274 alin.3 C.pr.pen. obligă părţile responsabile civilmente în solidar cu inculpaţii Grumăzescu Marian şi G** G******* la plata sumei de 2500 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea civilă B**** I** , reprezentând onoraiu avocat. În baza art.272 raportat la art.274 alin.1 şi 3 C.proc.pen. obligă părţile responsabile civilmente în solidar cu inculpaţii Grumăzescu Marian şi G** G******* la plata către stat a sumei de 2.300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare. În baza art.272 C.pr.pen. onorariul apărătorului din oficiu, av.Anghel Elena Vasilica, în cuantum de 300 de lei, se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Constanţa Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei de pe minută. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.01.2016 Preşedinte, Ştefania Pîrlogea
Hotarare 17/2016 din 15.01.2016deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 15.01.2016.
deliberarea si pronuntarea vor avea loc la data de 08.01.2016.
DELIBERAREA SI PRONUNTAREA VOR AVEA LOC LA DATA DE 28.12.2015
DELIBERAREA SI PRONUNTAREA VOR AVEA LOC PE DATA DE 18.12.2015.
deliberarea şi pronuntarea vor avea loc la data de 11.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.12.2015pentru administrare probe acorda termen la 03.12.2015.
Incheiere de sedinta din 29.10.2015pentru administrare probe , acorda termen la 29.10.2015.
Incheiere de sedinta din 17.09.2015pentru administrare probe acorda termen la 17.09.2015.
Incheiere de sedinta din 11.06.2015pentru a fi emisa adresa catre C.J.Pensii acorda termen la 11.06.2015.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015fata de lipsa părţilor acorda termen la 30.04.2015.
Incheiere de sedinta din 05.03.2015pentru continuarea cercetării judecătoreşti acorda termen la 05.03.2015
Incheiere de sedinta din 15.01.2015pentru pregătirea apărării acorda termen la 15.01.2015.
Incheiere de sedinta din 20.11.2014pentru indeplinirea procedurii de citare acorda termen la 20.11.2014.
Incheiere de sedinta din 16.10.2014JUDECĂTORIA CONSTANŢA Dosar penal nr. 21425/212/2014 ÎNCHEIERE 02.09.2014 În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 10688/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, privind pe inculpaţii GRUMĂZESCU MARIAN şi G** G*******, trimişi în judecată sub aspectul comiterii infracţiunilor de nerespectarea măsurilor legale de securitate şi sănătate în muncă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 350 alin. 1 din C.pen. şi vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 196 alin. 2, 3 şi 5 din C.pen, ambele cu aplic. art. 38 alin. 2 din C.pen. şi cu aplic. art. 5 din C.pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii GRUMĂZESCU MARIAN şi G** G*******, Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 02.09.2014. Judecător de Cameră Preliminară, Ştefania Pîrlogea
Incheiere camera preliminara din 02.09.2014