G****** E****
InculpatB***** A*******
InculpatB***** M**** A********
InculpatB***** I***
Parte vătămatăB***** M******
Reprezentant legalConstată că prin încheierea din data de 30.09.2014 s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor din art. 233, 234 al. 1 lit. c, d, f NCP în art. 233, 234 al. 1 lit. d, f NCP. 1. În baza art. 233, art. 234 al. 1 lit. d, f NCP cu aplic. art. 396 al. 10 NCpp şi cu art. 77 lit. a NCP, art. 79 al. 3 NCP condamnă inculpatul G****** E**** la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 al. 1, 2 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b NCP pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c NCP după executarea pedepsei principale În baza art. 65 al. 1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a, b NCP ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 al. 3 NCP. În baza art. 22 al. 4 lit. b rap. la art. 22 al. 2 din Legea 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 1768/2013 a Jud. Braşov şi înlocuieşte pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani. În baza art. 22 al. 4 lit. b din Legea 187/2012 rap. la art. 129 al. 2 lit. b NCP aplică pedeapsa închisorii stabilită prin prezenta, respectiv 4 ani şi 6 luni închisoare, pe care o majorează cu 1 an, în final inculpatul executând 5 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 al. 1 NCP aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b NCP pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c NCP după executarea pedepsei principale În baza art. 45 al. 5 rap. la art. 45 al. 1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a, b NCP ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 NCP deduce din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză, respectiv 04.07.2014 la zi, la care se adaugă perioada reţinerii şi arestării preventive conform sp. nr. 1768/2013 a Jud. Braşov, respectiv reţinerea din 08.02.2013 şi arestul preventiv din 08.03.2013 până la 24.05.2013 În baza art. 399 al. 1 NCPP menţine măsura arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69/05.07.2014 al Judecătoriei Braşov. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ. 2. În baza art. 233, art. 234 al. 1 lit. d, f NCP cu aplic. art. 396 al. 10 NCpp şi cu art. 77 lit. a, d NCP, art. 79 al. 3 NCP condamnă inculpatul B***** A******* la pedeapsa de 4 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată. În baza art. 67 al. 1, 2 NCP aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b NCP pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c NCP după executarea pedepsei principale În baza art. 65 al. 1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a, b NCP ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale conform art. 65 al. 3 NCP. În baza art. 22 al. 4 lit. b rap. la art. 22 al. 2 din Legea 187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 803/2013 a Jud. Braşov şi înlocuieşte pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 2 ani. În baza art. 22 al. 4 lit. b din Legea 187/2012 rap. la art. 129 al. 2 lit. b NCP aplică pedeapsa închisorii stabilită prin prezenta, respectiv 4 ani şi 6 luni închisoare, pe care o majorează cu 1 an, în final inculpatul executând 5 ani şi 6 luni închisoare. În baza art. 45 al. 1 NCP aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 66 al. 1 lit. a, b NCP pe o durată de 3 ani, pedeapsă care se execută, conform art. 68 al. 1 lit. c NCP după executarea pedepsei principale În baza art. 45 al. 5 rap. la art. 45 al. 1 NCP interzice inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 66 al 1 lit. a, b NCP ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale. În baza art. 72 NCP deduce din durata pedepsei perioada reţinerii şi arestării preventive în prezenta cauză, respectiv 24 de ore în data de 03.07.2014 şi de la 07.07.2014 la zi, la care se adaugă perioada reţinerii şi arestării preventive conform sp. nr. 803/2013 a Jud. Braşov, respectiv de la 26.02.2013 la 24.04.2013 În baza art. 399 al. 1 NCpp menţine măsura arestării preventive a inculpatului, arestat în baza mandatului de arestare preventivă nr. 70/07.07.2014 al Judecătoriei Braşov. În baza art. 7 din Legea 76/2008 dispune recoltarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii în SNDGJ. 3. În baza art. 124 NCP dispune luarea faţă de inculpatul B***** M**** A******** a măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o durată de 3 ani pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată prev. de art. 233, 234 al. 1 lit. d, f NCP cu aplic. art. 77 lit. a NCP şi cu art. 113 şi urm. NCP. În baza art. 22 al. 4 rap. la art. 22 al. 2 din Legea 187/2012 revocă suspendarea executării pedepsei de 1 an şi 8 luni închisoare aplicată inculpatului prin sp. nr. 2295/2013 a Jud. Braşov şi înlocuieşte pedeapsa închisorii cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată de 1 an şi 8 luni. În baza art. 22 al. 4 lit. a din Legea 187/2012 aplică măsura educativă cea mai grea, respectiv internarea într-un centru educativ pe o durată de 3 ani. În baza art. 127 rap. la art. 72 NCP deduce din măsura educativă aplicată perioada reţinerii şi arestării preventive în cauză, respectiv reţinerea din 03.07.2014 şi perioada 07.07.2014 la zi. În baza art. 399 al. 1, 3 lit. d NCpp constată încetată de drept măsura arestării preventive a inculpatului dispusă prin încheierea nr. 58/07.07.2014 a Judecătoriei Braşov şi dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dispoziţie executorie conform art. 399 al. 4 NCpp. Constată că persoana vătămată B***** I*** nu s-a constituit parte civilă în cauză. În baza art. 112 lit. e NCP confiscă de la fiecare inculpat suma de 100 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii. În baza art. 45 al. 6 NCP cumulează această măsură de siguranţă cu măsura de siguranţă a confiscării sumei de 125 lei dispusă prin sp. nr. 1768/2013 a Jud. Braşov cu privire la inculpatul G****** E****, respectiv cu măsura de siguranţă a confiscării sumei de 115 lei dispusă prin sp. nr. 2295/2013 a Jud. Braşov cu privire la inculpatul B***** M**** A********. În baza art. 274 al. 1, 2 NCpp obligă inculpaţii la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în cuantum de câte 650 lei fiecare. În baza art. 274 al. 1 teza finală NCPP onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu în cuantum de 600 lei rămân în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.10.2014.
Hotarare 2356/2014 din 07.10.2014Amana pronuntarea pentru data de 07.10.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 30.09.2014În baza art. 362 alin. 2 Cod procedură penală raportat la art. 208, art. 207 alin. 4 Cod procedură penală constată legalitatea şi temeinicia arestării preventive a inculpaţilor : 1. B***** A*******, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 70/07.07.2014 emis de Judecătoria Braşov; 2. BRUMAR MATEI-ALEXANDRU, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 71/07.07.2014 emis de Judecătoria Braşov; 3. G****** E****, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69/05.07.2014 emis de Judecătoria Braşov. În baza art. 208 alin. 2 ?i 3 Cod procedură penală menţine măsura arestării preventive a inculpaţilor. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, suma de câteo 100 lei reprezentând onorariu avocat din oficiu urmând a se avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Braşov. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26.08.2014, ora 15,20.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 26.08.2014dispune începerea judecăţii faţă de inculpaţii Grancea Augen, B***** A*******, B***** M**** A********
Incheiere camera preliminara din 25.08.2014indreapta eroarea materiala
În baza art. 348 alin. 2 C.p.p., raportat la art. 207 al.2 constată legalitatea şi temeinicia măsurii arestării preventive luată faţă de inculpaţii B***** A*******, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 70/07.07.2014, Brumar Matei-Alexandru, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 71/07.07.2014, G****** E****, deţinut în baza mandatului de arestare preventivă nr. 69 emis de Judecătoria Braşov la data de 07.07.2014. În baza art. 207 alin. 4 N.c.p.p. menţine starea de arest preventiv a inculpatilor. Cu drept de contestaţie in termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţata în camera de consiliu, azi, 01.08.2014, ora 11, 05.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 01.08.2014