L******* T* E****
InculpatD******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***
Parte vătămatăÎn baza prev. art. 396 alin. (1), (4), (10) C.p.p., cu aplicarea art. 75, lit. d, Cod penal, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, în sarcina inculpatei LEHOŢCHI ELENA fiica lui Tadeus şi Francisca, născută la data de 05.10.1968 în loc. Gura Humorului, domiciliată în com. Mănăstirea Humorului, sat Poiana Micului, nr.32 jud. Suceava, posesoare a CI seria SV, nr.725965, studii 10 clase, fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. art. 270 alin. 3 din L 86/2006, faptă săvârşită la data de 17.01.2014. În baza prev. art. 396 alin. (1), (4), (10) C.p.p., cu aplicarea art. 75 lit. d Cod penal, raportat la art. 83 Cod penal, stabileşte pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare, în sarcina aceleaşi inculpate LEHOŢCHI ELENA, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. art. 270 alin. 3 din L 86/2006, faptă săvârşită la data de 21.03.2014. În baza prev. art. 38 şi 39 lit. c Cod penal, stabileşte în sarcina inculpatei pedeapsa de 8 (opt) luni închisoare. În baza prev. art. 83 alin. (1) şi (3) Cod penal amână aplicarea pedepsei de 8 (opt) luni de închisoare, pe un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza prev. art. 85 alin (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la serviciul de probaţiune, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza prev. art. 86 alin. (1) Cod penal pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava. În baza prev. art. 404 alin. (3) C.p.p. atrage atenţia inculpatei asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere. În baza prev. art. 66 alin. 1 lit. g Cod penal interzice inculpatei dreptul de a desfăşura o activitate de natura aceleia de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe durata termenului de supraveghere. În baza prev. art. 112, alin. 1, lit. a Cod penal confiscă bunurile ridicate de la inculpată şi depuse la Camera de Corpuri Delicte a Poliţiei Oraşului Gura Humorului, conform dovezilor seria H nr. 0091825 şi nr. 0131104 respectiv: - 4 pachete ţigări a câte 20 buc/ţigarete marca FEST, cu timbru, de provenienţă Belarus; - 270 pachete ţigări a câte 20 buc/ţigarete marca OECT, fără timbru, de provenienţă Belarus; - 13 pachete ţigări a câte 20 buc/ţigarete marca WISTON, cu timbru, de provenienţă Republica Moldova; - 7 peturi a 5 l fiecare conţinând lichid de culoare maronie, fără timbru sau etichetă; - 55 peturi a 1 l fiecare conţinând lichid incolor, fără timbru sau etichetă; - 35 peturi a 1 l fiecare conţinând lichid incolor, fără timbru sau etichetă; Constată că inculpata a achitat integral prejudiciul în valoare de 7599 lei, cu chitanţele nr. 0018072 din data de 27.02.2014, 0018343 din data de 26.05.2014, 0018342 din data de 26.05.2014, 0018406 din data de 17.06.2014, eliberate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Unitatea Fiscală Suceava. Respinge pretenţiile civile, formulate de partea civilă D******* R******** P***** A***** Ş* O********* V***** I***, cu sediul în mun. Iaşi, B-dul Nicolae Iorga, nr.10 C, jud. Iaşi. În baza prev. art. 274 alin. 1 C.p.c. obligă inculpata să plătească statului suma de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică de la 03.12.2014.
Hotarare 671/2014 din 03.12.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu Rechizitoriul nr. 138/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Gura Humorului privind pe inculpata LEHOŢCHI ELENA fiica lui Tadeus şi Francisca, născută la data de 05.10.1968 în loc. Gura Humorului, domiciliată în com. Mst. Humorului, sat Poiana Micului,nr.32 jud. Suceava, posesoare a CI seria SV, nr.725965, CNP:*********2140, studii 10 clase,fără antecedente penale, trimisă în judecată pentru săvârşirea pentru săvârşirea a două infracţiuni de contrabandă prev.şi ped.de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 mdf.prin OUG54/2010 cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpata LEHOŢCHI ELENA. Stabileşte termen de judecată pe data de 05.11.2014 termen la care se va cita inculpata. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 08.10.2014.
Incheiere camera preliminara din 08.10.2014