Z****** I**** V*****
InculpatHOT:Conform art. 5 din NCP în referire la art. 386 alin.1 din NCPP dispune schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpatului Z****** I**** V***** , din infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 din NCP în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. ( faptă săvârşită la data de 19.11.2013). Condamnă pe inculpatul Z****** I**** V***** la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere prevăzută şi pedepsită de art. 86 alin.1 din OUG 195/2002 rep. cu aplicarea art. 5 din NCP şi art. 396 alin.10 din NCPP. ( faptă săvârşită la data de 19.11.2013). Aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II şi lit. b din codul penal anterior pe durata prevăzută de art. 71 cod penal anterior. Conform art. 81, art. 82 şi art. 71 alin.5 din codul penal anterior cu aplicarea art. 5 din NCP dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei ( principale şi accesorii ) aplicate inculpatului Z****** I**** V***** pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 8 luni. Conform art. 404 alin.2 din NCPP ( în referire la art. 359 din vechiul cod de procedură penală) atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 din codul penal anterior, privind condiţiile revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei. Constată că la instanţă inculpatul a fost asistat de apărător ales. În baza art. 274 alin. (1) din NCPP obligă pe inculpat să plătească statului suma de 300,00 lei cu titlul de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei inculpatului şi procurorului. . Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2014.
Hotarare 302/2014 din 28.10.2014Amână pronunţarea la data de 28.10.2014 din lipsă de timp pentru a delibera.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.10.2014Amână pronunţarea la data de 21.10.2014 din lipsă de timp pentru a delibera.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.10.2014Dosar penal nr.2174/324/2014 Cameră de consiliu ÎNCHEIERE ( minută) În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 4651/P/2013 din 10.07.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tecuci privind pe inculpatul Z****** I**** V*****, trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin.1 din NCP( faptă săvârşită la data de 19.11.2013),a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Z****** I**** V***** . Stabileşte termen de judecată la data de 14.10.2014 sala I ora 9, pentru când va fi citat inculpatul Z****** I**** V*****. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, de judecătorul de cameră preliminară, azi, 17.09.2014. JUDECĂTOR DE CAMERĂ PRELIMINARĂ, FOTACHE NINA
Incheiere de sedinta din 17.09.2014