Dosar 2180/280/2014 din 30.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2180/280/2014
Data dosar:
30.01.2014
Instanta:
Judecătoria Pitești
Departament:
Sectia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002) art. 87 al. 1
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 01.07.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 prima instanta
  • Condamnare

    Respinge cererea privind schimbarea încadrării juridice. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 republicată, cu aplic. art. 374 alin. 4 c.p.p. rap. art. 396 alin. 10 c.p.p., în condiţiile art. 5 c.p, condamnă inculpatul C C V la pedeapsa de 1 an şi 10 luni închisoare. În baza art. 86/1 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani, calculat conform art. 86/2 Cod penal. Pune în vedere inculpatului dispoziţiile art. 86/4 Cod penal. În baza art. 86 indice 3 Cp obligă inculpatul ca pe durata termenului de încercare să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 86 indice 3 alin 1 lit b-d Cp, iar în baza art. 86 indice 3 alin 1 lit a Cp îl obligă să se prezinte lunar la sediul Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Argeş, la termenele stabilite de consilierii de probaţiune. În baza art. 86/3 alin. 3 c.p.. impune condamnatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un autoturism pe durata termenului de încercare. În baza art. 12 din Lg. nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Codului Penal raportat la art. 71 alin. 1 şi 2 c.p. aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b c.p., 1968 a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 alin. 5 c.p În baza art. 275 alin. 1 C.pr.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 280 lei reprezentând cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 01 iulie 2014.

    Hotarare 2864/2014 din 01.07.2014
  • Sedinta din data de 24.06.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 prima instanta
  • Amână pronunţarea

    Rămâne in pronunţare până la data de 01.07.2014. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 24.06.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2014
  • Sedinta din data de 22.05.2014 la ora 08:30

    Complet: C3 camera preliminara
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 2 Nc.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Fixează termen de judecată la data de 24.06.2014. Dispune citarea inculpatului. Definitivă. Pronunţată în şedinţa Camerei de consiliu de la 22 mai 2014.

    Incheiere camera preliminara din 22.05.2014
  • Sedinta din data de 29.04.2014 la ora 08:30

    Complet: C3-Marti
  • Amână cauza

    În raport de intrarea în vigoare a noului Cod Penal şi a noului Cod de Procedură Penală, în baza art. 6 din legea 255/2013 trimite cauza judecătorului de Cameră Preliminară, pentru a se proceda potrivit dispoziţiilor art. 342 - 348 N.C.pr.pen. Pronunţată în şedinţa publică de la 29 Aprilie 2014.

    Incheiere de sedinta din 29.04.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD