M****** P*********
ReclamantT**** A*****
PârâtM***** A** M****
PârâtRespinge cererea de completare a hotărârii formulată de reclamanta M****** P********* ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vatra Dornei sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.10.2017.
Hotarare 675/2017 din 11.10.2017Amână pronunţarea hotărârii la data de 11 octombrie 2017. Pronunţarea hotărârii se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Pronunţată în şedinţa publică azi, 3 octombrie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 03.10.2017Respinge excepţia autorităţii de lucru judecat formulată de pârâţii T**** A***** şi M***** A** M****. Admite cererea formulată de reclamanta Mahalău Paraschiva în contradictoriu cu pârâţii T**** A***** şi M***** A** M**** având ca obiect obligaţia de a face şi în consecinţă obligă pârâţii să efectueze categoriile de lucrări menţionate în cuprinsul concluziilor la punctul 3.1.1 lit. a-e în cuprinsul raportului de expertiză întocmit de ing. Cristescu Ştefan în cauza 949/334/2012 a Judecătoriei Vatra Dornei anexat la filele 21-25 ale prezentei cauze şi care sunt parte integrantă a prezentei sentinţe. Obligă pârâţii să achite reclamantei suma de 20 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Vatra Dornei sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată în şedinţa publică din 07 iunie 2017.
Hotarare 451/2017 din 07.06.2017Amână pronunţarea la data de 7 iunie 2017. Pronunţată în şedinţa publică din 31 mai 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 31.05.2017Amână pronunţarea la data de 31 mai 2017. Pronunţată în şedinţa publică din 24 mai 2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.05.2017Amână pronunţarea la data de 24 mai 2017. Pronunţată în şedinţa publică din 16 mai 2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2017Amânat la 16.05.2017 cu adresă expert
Incheiere de sedinta din 02.05.2017LA DATA DE 2 MAI 2017, PENTRU COMUNICARE OBIECTIVE noului EXP. DUDUTĂ FLORIN,
Incheiere de sedinta din 28.03.2017Amânat la 28.03.2017 cu adresă expert în vederea întocmirii şi înaintării la dosar a raportului de expertiză dispus în cauză, sub sancţiunea amenzii pentru neîndeplinirea obligaţiei.
Incheiere de sedinta din 07.03.2017Admite cererea avînd ca obiect preschimbare termen. Preschimbă termenul la data de 07.03.2017, la care se vor cita părţile. Dispune efectuarea unei adrese pentru încunoştiinţarea expertului. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică, 03.02.2017.
Incheiere de sedinta din 03.02.2017la data de 04.04.2017 în vederea înaintării raportului de expertiză,
Incheiere de sedinta din 10.01.2017LA DATA DE 10.01.2017, pentru revenire adresă expert, amendare expert,
Incheiere de sedinta din 08.11.2016la data de 8 nov. 2016 pentru revenire adresă exp. amendare exp. cu suma de 500 lei,pentru nedepunere raport în termen,
Incheiere de sedinta din 11.10.2016la data de 11.10.2016, pentru revenire adresă expert.
Incheiere de sedinta din 20.09.2016Amânat la 20.09.2016 pentru adresă expert înaintare raport expertiză
Incheiere de sedinta din 28.06.2016Amânat la 28.06.2016 cu revenire adresă expert pentru a întocmi raportul de expertiză
Incheiere de sedinta din 31.05.2016Amânat la 31.05.2016 pentru lipsă raport expertiză. Revenire adresă expert
Incheiere de sedinta din 26.04.2016Amânat la 26.04.2016 pentru revenire adresă expert
Incheiere de sedinta din 15.03.2016Respinge cererea de abţinere ca nefondată. Respinge cererea de recuzare, ca neîntemeiată. Fără cale de atac pentru cererea de abţinere Cu drept de recurs odată cu fondul în ceea ce priveşte cererea de recuzare. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu din 19 februarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 19 februarie 2016.
Incheiere recuzare din 19.02.2016Amânat la 15.03.2016 pentru soluţionare cerere de recuzare
Incheiere de sedinta din 16.02.2016Respinge, ca neîntemeiată, cererea de recuzare formulată de petenta M****** P*********, în dosarul nr. 2188/334/2014, împotriva preşedintelui completului de judecată C4, judecător Ungureanu Cristian. Cu drept de recurs odată cu fondul. Dată în şedinţa Camerei de Consiliu din 22 ianuarie 2016. Pronunţată în şedinţa publică de la 22 ianuarie 2016.
Incheiere recuzare din 22.01.2016Amânat la 16.02.2016 pentru soluţionare cerere de recuzare formulată de reclamantă
Incheiere de sedinta din 19.01.2016Amânat la 19.01.2016 pentru revenire adresă expert. Admite în parte obiectivele propuse de reclamantă pentru expertiza tehnică în construcţii. Admite în parte obiectivele propuse de pârâţi pentru expertiza tehnică în construcţii. Stabileşte următoarele obiective pentru expertiza tehnică în construcţii: 1. Să se identifice drumul de acces identic cu parcela nr. 3437/165 - drum şi 3437/169 - drum şi să se întocmească o schiţă a acestui imobil. 2. Să se stabilească dacă starea actuală a drumului de acces identificat la pct. 1 este de natură a produce pagube terenului identic cu parcelele 2437/59 şi 2310 precum şi construcţiilor situate pe aceste parcele iar în caz afirmativ să se indice acţiunile/inacţiunile cu efecte prejudiciabile asupra imobilelor arătate. 3. Să se stabilească dacă terenul şi construcţiile situate pe parcelele 2437/59 şi 2310 prezintă urme de degradare iar în caz afirmativ să se stabilească dacă există vreo legătură de cauzalitate între acestea şi starea drumului de acces identificat la pct. 1., cu evidenţierea punctuală a acestora şi stabilirea valorii prejudiciului adus imobilelor respective. 4. Să se stabilească dacă asupra drumului de acces identificat la pct. 1 s-au efectuat lucrările de amenajare menţionate în cuprinsul raportului de expertiză efectuat de expertul Cristescu Ştefan în dosarul nr. 949/334/2012 al Judecătoriei Vatra Dornei şi dacă efectuarea lucrărilor de amenajare este de natură a înlătura acţiunile/inacţiunile cu efecte prejudiciabile asupra imobilelor reclamantei. 5. Să se stabilească dacă efectuarea lucrărilor de amenajare arătate la pct. 4 afectează folosirea drumului de acces potrivit destinaţiei sale. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică azi, 15 decembrie 2015.
Incheiere de sedinta din 15.12.2015la data de 15 dec.2015 pentru administrare probe,
Incheiere de sedinta din 17.11.2015la data de 17 nov. 2015, pentru satudiu precizare la acţiune
Incheiere de sedinta din 03.11.2015Amânat la 3.11.2015 pentru precizare acţiune
Incheiere de sedinta din 29.09.2015Admite excepţia de conexitate, invocată din oficiu de instanţă. Conexează prezenta cauză la dosarul nr. 514/334/2014 al Judecătoriei Vatra Dornei. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţă publică azi, 12 mai 2015.
Incheiere de sedinta din 12.05.2015Ia act că reclamanta nu îşi însuşeşte cererea de renunţare la judecată. Dispune continuarea procedurii de verificare şi regularizare a cererii de chemare în judecată. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 13.01.2015