M******* A*** Ş*****
InculpatP**** A***** C*********
Parte vătămatăÎn baza art. 257 alin 1 şi 4 C.pen. raportat la art 206 alin 1 C. pen., condamnă pe inculpatul M******* A*** Ş***** la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 96 alin 4 C.p., revocă suspendarea executării pedepsei sub supraveghere de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 118/15.10.2013 , pronunţată de Judecătoria Segarcea, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 105/17.02.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, astfel că dispune executarea acestei pedepse. În baza art. 43 alin 1 C. pen., se va adăuga la pedeapsa de 1 an închisoare stabilită prin prezenta sentinţă, pedeapsa de 3 ani stabilită prin sentinţa penală nr. 118/15.10.2013 rămasă definitivă, astfel încât inculpatul va executa în final 4 ani de închisoare. În baza art. 66 alin. (1) lit. a), b), d) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, pe o perioadă de 3 ani de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe. În baza art. 65 alin. 1 raportat la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi d) C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea drepturilor de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a alege, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art. 112 alin. 1 lit. b C.pen. dispune confiscarea obiectului contondent folosit la săvârşirea infracţiunii (furca, cu trei tije metalice). Ia act ca partea vătămată Preda Adrian Constantin nu s-a constituit parte civilă. În baza art. 274 alin. (1) N.C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 120 lei reprezintă cheltuielile efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.05.2015.
Hotarare 74/2015 din 18.05.2015Amână pronunţarea la data de 18.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 11.05.2015având în vedere lipsa martorului Picu Petre Liviu, precum şi neexecutarea mandatului de aducere emis pentru acesta
Incheiere de sedinta din 27.04.2015având în vedere lipsa martorului Picu Petre Liviu
Incheiere de sedinta din 06.04.2015faţă de lipsa martorilor Căldăraru Gică, Picu Petre Liviu, Jalia Constantin şi Zuleam Ilie
Incheiere de sedinta din 16.03.2015în vederea audierii martorilor nominalizaţi în rechizitoriu
Incheiere de sedinta din 16.02.2015ultim termen pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 02.02.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 789/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Segarcea privind pe inculpatul MĂCEŞANU ALIN-ŞTEFAN, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, prevăzută de art. 257 alin. 1 şi 4 C.pen., raportat la art. 206 alin. 1 C.pen., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Măceşanu Alin-Ştefan şi va înainta cauza la completul de judecată C 1. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 10.12.2014.
Incheiere camera preliminara din 10.12.2014