B** B***** V***** M****
PetentC***** S*
CreditorM*** C*********
DebitorAdmite cererea de încuviinţare executare silită formulată de B.E.J.A. Bîrsan Firel şi Bîrsan Ancuţa pentru creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI Iaşi în contradictoriu cu debitorul M*** C********* Încuviinţează executarea silită simultană/succesivă, prin toate modalităţile prevăzute de lege, a titlului executoriu reprezentat de procesul verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria R11 nr. 0403470/07.11.2011 neatacat, la cererea creditoarei COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI Iaşi împotriva debitorului M*** C********* pentru suma reprezentând echivalentul în lei a sumei de 28 Euro, calculată la cursul de schimb comunicat de BNR valabil pentru ultima zi din luna anterioară datei achitării, reprezentând despăgubire, urmând a se recupera şi cheltuielile de executare. Autorizează creditoarea COMPANIA NAŢIONALĂ DE AUTOSTRĂZI ŞI DRUMURI NAŢIONALE DIN ROMÂNIA – DIRECŢIA REGIONALĂ DRUMURI ŞI PODURI Iaşi să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu menţionat. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29.10.2014.
Incheiere de executare silita 8213/2014 din 29.10.2014