Dosar 219/182/2014 din 14.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 219/182/2014
Data dosar:
14.01.2014
Instanta:
Judecătoria Baia Mare
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 28.05.2014 la ora 13:00

    Complet: Completul CPF nr.2 Penal (cu arestati,minori)
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul M.C.C., fără antecedente penale, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G nr. 195/2002, republicată, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare. În temeiul art. 861 şi 862 Cod penal din 1969, dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de încercare de 3 ani. În baza art. 863 Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare dispune ca inculpatul să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş; b) să anunţe în prealabil orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; Datele prevăzute la literele b), c) şi d) se comunică serviciului menţionat la litera a). În temeiul art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969, pe durata termenului de încercare, impune inculpatului obligaţia de a nu conduce niciun vehicul. Supravegherea executării obligaţiei prevăzute de art. 863 alin. 3 lit. e Cod penal din 1969 se face de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Maramureş. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 Cod penal din 1969, privind cazurile de revocare a suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art. 71 al. 1 Cod penal, interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza II Cod penal din 1969 şi, în baza art. 71 al. 5 Cod penal din 1969, pe durata suspendării executării pedepsei sub supraveghere, se suspendă şi executarea pedepselor accesorii. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, obligă inculpatul la cheltuieli judiciare în favoarea statului în sumă de 450 lei, iar suma de 200 lei reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, care se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei către av. Waltner Gabriel. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 28.05.2014.

    Hotarare 1406/2014 din 28.05.2014
  • Sedinta din data de 21.05.2014 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.2 Penal (cu arestati,minori)
  • Amână pronunţarea

    La data de 28.05.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2014
  • Sedinta din data de 04.04.2014 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.2 Penal (cu arestati,minori)
  • Încheiere

    În baza art. 346 alin. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei, dispune începerea judecăţii.

    Incheiere camera preliminara din 04.04.2014
  • Sedinta din data de 12.03.2014 la ora 8:30

    Complet: Completul CPF nr.2 Penal (cu arestati,minori)
  • Încheiere

    În baza art. 6 al. 2 din Lg. 255/13 trimite cauza judecătorului de cameră preliminară.

    Incheiere de sedinta din 12.03.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD