Dosar 21/203/2014 din 08.01.2014

infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 21/203/2014
Data dosar:
08.01.2014
Instanta:
Judecătoria Câmpeni
Departament:
JUDECĂTORIA CÂMPENI
Obiect:
infracţiuni privind circulaţia pe drumurile publice (O.U.G nr. 195/2002)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 27.01.2014 la ora 9:00

    Complet: C1-LUNI PENAL
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul P. D. la: - 8 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii prev. de art.87 al. 1 din O.U.G. 195/2002, cu aplicarea art.320/1 al.7 cod procedură penală. Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, stabilind un termen de încercare de 3 ani şi 8 luni, începând cu data rămânerii definitive a acestei hotărâri. Potrivit art. 86/3 Cod penal, stabileşte ca inculpatul P. D. să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a. -să se prezinte , la datele stabilite la Serviciul de protecţie a victimelor şi reintegrare socială a infractorilor de pe lângă Tribunalul Alba; b. – va anunţa în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuintă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile,precum şi întoarcerea. c.- va comunica şi va justifica schimbarea locului de muncă. d. –va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Impune inculpatului respectarea următoarei obligaţii: e. să nu conducă nici un autovehicul/ autoturism. Potrivit art. 86/4 Cod penal se vor face cunoscute inculpatului dispoziţiile art. 83 şi 84 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul neîndeplinirii cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere prevăzute de lege ori a obligaţiilor stabilite de instanţă, ori a neîndeplinirii obligaţiilor civile. Potrivit art. 71 Cod penal, se aplică inculpatului pedepsele accesorii menţionate la art. 64 al. 1 lit.”a” ( teza II ), şi lit. „b” cod penal a căror executare se suspendă în perioada termenului de încercare stabilit. Potrivit art. 114 lit. b din O.U.G- 195/2002, prezenta hotărâre rămasă definitivă se comunică cu I.P.J. Alba - Serviciul Poliţiei Rutiere pentru a se dispune în privinţa anulării permisului de conducere al inculpatului. Potrivit art. 189 cod procedură penală , onorariul pentru apărător din oficiu al inculpatului, în faza judecăţii, în procent de 25% (50 lei) va fi suportat din fondul special al Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.

    Hotarare 25/2014 din 27.01.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD