B********* F*****
PetentP******* L********** V*** L** T***** J****** C********
IntimatP******* L********** V*** L** T****** C* S***** P******** A*** L* S** L****** S* G*********
IntimatJudecătoria Constanţa Secţia civilă Dosar nr. 22039/212/2014 Hot. 08 iulie 2015 Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul BOTOŞNEANU FLORIN GEORGEL în contradictoriu cu intimatul PRIMARUL COMUNEI VALU LUI TRAIAN. Dispune înlocuirea sancţiunii amenzii contravenţionale în cuantum de 400 de lei, aplicate prin procesul-verbal seria PV nr. 01472/25.06.2014 emis de Poliţia Locală Valu lui Traian, cu sancţiunea „avertisment”. Exonerează petentul de plata amenzii contravenţionale. Menţine celelalte dispoziţii ale procesului-verbal seria PV nr. 01472/25.06.2014 emis de Poliţia Locală Valu lui Traian. Atrage atenţia petentului asupra pericolului social al faptei săvârşite şi recomandă acestuia respectarea pe viitor a dispoziţiilor legale încălcate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Constanţa, sub sancţiunea nulităţii. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, potrivit art. 396 alin. 2 Cod procedură civilă, astăzi, 08 iulie 2015.
Hotarare 8116/2015 din 08.07.2015Amana pronuntarea la data de 08.07.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.06.2015Amana pronuntarea la data de 24.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.06.2015pentru cand se va cita intimatul la sediul procesual ales
Incheiere de sedinta din 06.03.2015