N** N******
ReclamantR**** N*******
PârâtRespinge acţiunea. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul şi motivele se depun la Judecătoria Topoloveni. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.06.2015.
Hotarare 498/2015 din 04.06.2015Încuviinţează reclamantului probele cu înscrisuri şi interogatoriul pârâtei. Respinge ca neutile soluţionării cauzei probele cu martori şi expertiză tehnică judiciară. Se citează pârâta, cf. disp. art. 153-173 Cod procedură civilă, cu menţiunea prezentării la interogatoriu. Pune în vedere reclamantului prin apărător să facă dovada îndeplinirii condiţiilor prevăzute de disp. art. 4,5 şi 9 din Legea nr. 17/2014, să depună la dosar certificat de sarcini sau extras de carte funciară şi certificat de rol fiscal cu privire la imobilul în litigiu, sub sancţiunea suspendării cauzei. Amână judecarea cauzei la data de 04.06.2015. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 30 Aprilie 2015.
Incheiere de sedinta din 30.04.2015Amână judecarea cauzei la data de 30.04.2015 pentru a da posibilitatea pârâtei să formuleze întâmpinare. Se citează pârâta, cf. disp. art. 153-173 Cod procedură civilă , cu menţiunea de a formula întâmpinare la cererea de chemare în judecată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 26 Martie 2015.
Incheiere de sedinta din 26.03.2015Amână judecarea cauzei la data de 26.03.2015 pentru lipsă de procedură cu pârâta. Se reia procedura de citare cu pârâta la adresa menţionată în procesul verbal întocmit de grefierul şef al instanţei existent la fila 25 a dosarului, cf. disp. art. 153-173 Cod procedură civilă, cu copia cererii de chemare în judecată şi a înscrisurilor ataşate acesteia şi cu menţiunea de a formula întâmpinare în termen de 20 de zile de la primirea citaţiei, sub sancţiunea decăderii din dreptul de a mai propune probe şi a invoca excepţii. Admite cererea formulată de apărătorul reclamantului prin care solicită acordarea unui nou termen de judecată fiind în imposibilitate de a se prezenta la acest termen din motive medicale. Pune în vedere apărătorului reclamantului să facă dovada imposibilităţii de prezentare la acest termen de judecată. Cu cale de atac odată cu fondul cauzei. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 19 Februarie 2015.
Incheiere de sedinta din 19.02.2015