M********* D****** - C******
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt nr. 1081/P/2013 din 30 ianuarie 2014, de prelungire a arestării preventive a inculpatului Martinescu Dumitru Cătălin. În baza art.155–159C.p.p. dispune prelungirea arestării preventive cu 30 de zile pentru inculpatul Martinescu Dumitru Cătălin de la data de 14 februarie 2014 până la data de 15 martie 2014, inclusiv. Potrivit art.159 alin.7C.p.p. încheierea va fi comunicată celor lipsă de la judecată, iar conform art.159 alin.11C.p.p. măsura dispusă prin aceasta se va comunica şi administraţiei locului de deţinere, care este obligată să o aducă la cunoştinţa inculpatului, căruia i se va comunica de asemenea potrivit art.360 alin.3 C.p.p. În baza art.192 C.p.p. corob. cu art.189 C.p.p cheltuielile judiciare avansate de stat pe parcursul soluţionării prezentei cauze, rămân în sarcina statului. Cu drept de recurs în termen de 24 ore de la pronunţare pentru procuror şi cei prezenţi şi de la comunicare pentru cei lipsă. Pronunţată în şedinţă publică azi 31.01.2014, ora 11:00, la Tribunalul Olt.
Incheiere masuri preventive faza de UP 10/2014 din 31.01.2014