S**** I*** S**** H****
ReclamantD*** G****
ReclamantR**** L******
ReclamantU***** I****
ReclamantB******* J**** G*****
ReclamantAdmite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Educaţiei Naţionale. Respinge acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” (cu sediul) în numele şi pe seama membrilor de sindicat (indicaţi în tabelul de la filele 5-6 din dosarul cauzei, tabel care face parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale (cu sediul), ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă. Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul Sindicatul din Învăţământ „Spiru Haret” (cu sediul) în numele şi pe seama membrilor de sindicat (indicaţi în tabelul de la filele 5-6 din dosarul cauzei, tabel care face parte integrantă din prezenta hotărâre), în contradictoriu cu pârâtul Clubul Sportiv Şcolar Tg. Mureş (cu sediul). Obligă pârâtul Clubul Sportiv Şcolar Tg. Mureş la plata în favoarea fiecăruia dintre membrii de sindicat a dobânzii legale pentru sumele acordate prin Sentinţa civilă nr. 1026/16.04.2013 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. 8137/102/2012, modificată prin Decizia nr. 964/R/26.06.2013 pronunţată de Curtea de Apel Tg. Mureş, dobândă calculată începând cu data de 12.11.2012 şi până la data plăţii integrale a debitelor. Obligă Clubul Sportiv Şcolar Tg. Mureş la plata în favoarea reclamantului a sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Mureş. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25 septembrie 2014.
Hotarare 1339/2014 din 25.09.2014Amana pronuntarea asupra sentintei pentru data de 25 septembrie 2014, termen pentru care partile au posibilitatea de a depune la dosar concluzii scrise si la care solutia va fi adusa la cunostinta partilor prin intermediul grefei instantei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 18.09.2014