Dosar 2276/217/2014 din 03.10.2014

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2276/217/2014
Data dosar:
03.10.2014
Instanta:
Judecătoria Darabani
Departament:
Darabani
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 12.11.2014 la ora 9:30

    Complet: C3
  • Condamnare cu acord de recunoaştere

    În baza art. 485 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Parchetul de pe lângă Judecătoria cu inculpatul N.L. (date prevăzute de art. 107 alin. (1) C. proc. pen.), cercetat pentru săvârşirea infracţiunii „ conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe” prevăzute de art. 336 alin.1. Cod penal, obiect al cauzei penale nr. 202/P/2014. În baza art. 396 alin. (1), (4) C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 1 an şi 3(trei) luni închisoare în sarcina inculpatului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autoturism sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanţe” prevăzute de art. 336 alin.1. C. pen. În baza art. 83 alin. (1) C. pen. amână aplicarea pedepsei închisorii pe un termen de supraveghere stabilit în condiţiile art. 82 C. pen., de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri. În baza art. 85 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Botoşani , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. (1) C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. (1) lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune. În baza art. 404 alin. (3) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 20 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 12 noiembrie 2014.

    Hotarare 632/2014 din 12.11.2014
  • Sedinta din data de 05.11.2014 la ora 09:00

    Complet: JCP3
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 12.11.2014.Pronunţată în şedinţă publică la data de 05.11.2014.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.11.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD