D****** V*****
ReclamantC*** D* P***** A M*********** B********
PârâtAdmite în parte acţiunea. Obligă intimata să emită o nouă decizie prin care să recalculeze drepturile de pensie ale contestatorului cu valorificarea veniturilor menţionate în adeverinţa nr. 167/18.04.2013 emisă de SC CASSTIL SA, reprezentând acord şi prime, începând cu data de 25.09.2012 şi să plătească contestatorului diferenţele de drepturi de pensie cuvenite conform acestei recalculări, începând cu data de 25.09.2012. Respinge capătul de cerere având ca obiect acordarea indicelui de corecţie ca neîntemeiat. Executorie de drept. Cu apel în termen de 30 zile de la comunicare care se depune la Tribunalul Bucureşti – Secţia a VIII-a. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 11.05.2015.
Hotarare 4769/2015 din 11.05.2015Pentru ca reclamantul să facă dovada depunerii adeverinţei a cărei valorificare o solicită la CPMB.
Incheiere de sedinta din 30.03.2015