P******** C**
IntimatA****** (***** S*********** A****** B******* L****
Apelant InculpatV******** R****** S***
Intimat Parte vătămatăS* K***** I****** I********** R* S**
Intimat Parte civilăÎncheiere 05.01.2015 În baza art. 278 C.pr.pen. dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în decizia penală nr. 1351/A/05.11.2014, în sensul că paragraful 6 al deciziei va avea formularea „În baza art. 322 al. 1 Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, iar nu „În baza art. 322 al. 1 Cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată”, cum din eroare s-a trecut. Dispune efectuarea cuvenitelor menţiuni la sfârşitul actului corectat. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.01.2015. Preşedinte Judecător
Incheiere indreptare eroare materiala din 05.01.2015Dec.1351/A/Admite apelul declarat de apelanta inculpată ANDRIEŞ (fostă SONYILDIRIM) ADRIANA BRÂNDUŞA LUIZA împotriva sentinţei penale nr. 270/31.03.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti. Desfiinţează, în parte, exclusiv sub aspectul laturii penale, sentinţa penală apelată, şi rejudecând în fond: Face aplicarea art. 5 Cod penal şi în consecinţă, Schimbă calificarea faptelor din infracţiunile prev. de art. 215 al. 1, 2 şi 3 Cod penal din 1968 şi art. 290 Cod penal din 1968 în infracţiunile prev. de art. 244 al. 1 şi 2 Cod penal şi art. 322 al. 1 Cod penal. În baza art. 244 al. 1 şi 2 Cod penal cu aplic. art. 396 al. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpata ANDRIEŞ (fostă SONYILDIRIM) ADRIANA BRÂNDUŞA LUIZA la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune. În baza art. 322 al. 1 Cod penal condamnă pe aceeaşi inculpată la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată. În baza art. 39 al. 1 lit. b Cod penal rap. la art. 418 al. 1 Cod procedură penală, aplică inculpatei ANDRIEŞ (fostă SONYILDIRIM) ADRIANA BRÂNDUŞA LUIZA pedeapsa principală cea mai grea de 1 an şi 6 luni închisoare. În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe o durata de 3 ani, termen de supraveghere. În baza art. 93 al. 1 Cod penal pe durata termenului de supraveghere, inculpata ANDRIEŞ (fostă SONYILDIRIM) ADRIANA BRÂNDUŞA LUIZA va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 al. 3 Cod penal inculpata ANDRIEŞ (fostă SONYILDIRIM) ADRIANA BRÂNDUŞA LUIZA va presta 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunităţii, într-una dintre instituţiile stabilite de Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Călăraşi. Pune în vedere inculpatei că în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termenul de supraveghere şi în caz de nerespectare cu rea credinţă a măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor impuse de instanţă, se va dispune revocarea suspendării. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale apelate. Cheltuielile judiciare avansate de stat în apel, rămân în sarcina acestuia. Definitivă. Pronunţată în şedinţa publică azi, 05.11.2014.
Hotarare 1351/2014 din 05.11.2014Termen de pronunţare - 05.11.2014
Termen de pronunţare- 04.11.2014
Termen de pronunţare 28.10.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2014lipsă de procedură cu intimata - parte vătămată SC Kredyt Inkasso Investments Ro SA
Incheiere de sedinta din 22.09.2014