O**** V***** M*****
InculpatCondamnă pe inculpatul O**** V***** M***** la pedeapsa închisorii de 8 luni pentru săvârşirea infracţiunii prev.şi ped.de art.335 C.p în condiţiile art 44 alin.1 C.p cu aplic. art 374 alin 4 C.p p.şi art.396 alin.10 C.p.p. În baza disp. art. 66 alin.1 lit.a), b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat pe o perioadă de 2 ani ,pedeapsă a cărei executare va începe conform disp.art.68 alin.1 lit.c) C.p. În baza disp. art. 65 alin.1 Cod penal rap. la art. 66 alin.1 lit.a), b) C.p. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea pedepsei principale. În temeiul disp.art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev şi ped de art. 108 alin. 1 lit a) din Legea 46/2008 prin sentinţa penală nr. 341/ 13.12.2012 a Judecătoriei Topoloveni, rămasă definitivă prin nerecurare şi adaugă această pedeapsă la cea de 8 luni închisoare aplicată prin prezenta sentinţă ,inculpatul executând pedeapsa rezultantă de 1 an închisoare. Dispune executarea pedepsei în condiţii privative de libertate conform art.60 C.p. În temeiul art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la 400 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în faza de urmărire penală. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 21.12.2015.
Hotarare 401/2015 din 21.12.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 21.12.2015. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţă publică, azi, 14.12.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 14.12.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 14.12.2015. Cu cale de atac odată cu fondul Pronunţată în şedinţă publică, azi, 07.12.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.12.2015Dispune amânarea cauzei în şedinţa de luni, 07.12.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 23 Octombrie 2015.
Incheiere de sedinta din 23.10.2015Admite cererea de amânare a cauzei formulată de apărătorul inculpatului în vederea pregătirii apărării. Amână cauza la data de 23.10.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 25.09.2015
Incheiere de sedinta din 25.09.2015Încuviinţează cererea pentru lipsă de apărare formulată de inculpat. Dispune ataşarea la dosar a sentinţei penale nr.341/13.12.2012, pronunţată de Judecătoria Topoloveni, privind pe inculpatul O**** V***** M*****, cu menţiunea datei şi modalităţii rămânerii definitive. Amână cauza la data de 25.09.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 26.06.2015
Incheiere de sedinta din 26.06.2015Pentru lipsa inculpatului, amână judecarea cauzei la 26.06.2015. Se citează inculpatul cf. art.353 C.p.p., precum şi cu mandat de aducere cu însoţitor, cf.art.265 C.p.p. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 15 Mai 2015
Incheiere de sedinta din 15.05.2015În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1165/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Topoloveni privind pe inculpatul O**** V***** M***** trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 335 al. 1 C.P. cu aplic. 44 al. 1 C.P. , a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul O**** V***** M***** trimis in judecata pentru savarsirea infractiunii prev. si ped. de art. 335 al. 1 C.P. cu aplic. 44 al. 1 C.P. Fixează termen de judecată in sedinta publica la data de 15.05.2015 , ora 11.00. Se citează inculpatul. Se emite adresa catre IPJ-Arges pentru fisa de cazier judiciar a inculpatului . Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 14.04.2015.
Incheiere camera preliminara din 14.04.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 14.04.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.03.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 27.03.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.03.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 20.03.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.03.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 13.03.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 06.03.2015.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.03.2015Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 06.03.2015. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.02.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.02.2015