P******* M****** G*******
InculpatS******* A******** L********
Inculpat1. În baza art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 vechiul C.pen., art.76 alin. 1 lit. b vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 noul C.proc.pen., condamnă pe inculpatul P******* M****** G*******, studii medii, student anul II la Facultatea de Informatică din cadrul Univ. “Şt. Cel Mare” – Suceava, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalităţile: „procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare risc, fără drept”. În baza art. 65 alin.1 şi 2 vechiul C.pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 vechiul C.pen., art.76 alin. 1 lit. d vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 noul C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în modalităţile: „procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc, fără drept”. În baza art. 65 alin.1 şi 2 vechiul C.pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 vechiul C.pen., art.76 alin. 1 lit. b vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 noul C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 3 (trei) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalităţile: „procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare risc, fără drept”. În baza art. 65 alin.1 şi 2 vechiul C.pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 16 alin. 1 din Legea 194/2011 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 vechiul C.pen., art.76 alin. 1 lit. d vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., cu aplic. art. 396 alin. 10 noul C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de ”efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului P******* M****** G*******, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 3 (trei) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 5 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul C.pen. În baza art. 863 alin. 1 vechiul C.pen. pe durata termenului de încercare de 5 ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În baza art. 71 alin. 5 vechiul C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 vechiul C.proc.pen. rap. la art. 864 alin. 1 vechiul C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 88 vechiul C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii durata reţinerii şi arestului preventiv de la 16.01.2014 la 15.03.2014 În baza art. 399 alin. 1 şi 4 noul C.proc.pen. revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat, măsură care este executorie, urmând a se face comunicările către instituţiile competente a ţine evidenţa măsurilor preventive. 2. În baza art. 2 alin. 2 din Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 vechiul C.pen., art.76 alin. 1 lit. c vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., cu aplic. art. 16 Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 396 alin. 10 noul C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu, cetăţean român, studii medii, fără ocupaţie, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, în modalităţile: „procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de mare risc, fără drept”. În baza art. 65 alin.1 şi 2 vechiul C.pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplicarea art. 41 alin. 2 vechiul C.pen., cu aplic. art.74 alin. 1 lit. a şi alin. 2 vechiul C.pen., art.76 alin. 1 lit. d vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., cu aplic. art. 16 Legea 143/2000 (forma în vigoare anterioară Legii 187/2012 de punere în aplicare a Legii privind noul Cod penal), cu aplic. art. 396 alin. 10 noul C.proc.pen., condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa principală de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de risc, în modalităţile: „procurare, deţinere, punere în vânzare şi vânzare de droguri de risc, fără drept”. În baza art. 65 alin.1 şi 2 vechiul C.pen. şi art. 53 pct. 2 lit. a vechiul C.pen., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b vechiul C.pen., contopeşte pedepsele aplicate inculpatului Szatmari Alexandru-Laurenţiu, urmând ca acesta să execute pedeapsa principală cea mai grea, de 2 (doi) ani închisoare. În baza art. 35 alin. 3 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, drepturile prev. de art.64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat), pe o perioadă de 2 ani. În baza art. 71 vechiul C.pen. interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul C.pen. (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 alin.1 şi 2 vechiul C.pen., cu aplic. art. 5 noul C.pen., dispune suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 4 ani, stabilit potrivit art. 862 vechiul C.pen. În baza art. 863 alin. 1 vechiul C.pen. pe durata termenului de încercare de 4 ani, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere şi să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Suceava desemnat cu supravegherea sa; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă; În baza art. 71 alin. 5 vechiul C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii. În temeiul art. 359 alin. 1 vechiul C.proc.pen. rap. la art. 864 alin. 1 vechiul C.pen. atrage atenţia inculpatului asupra revocării suspendării executării pedepsei în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni sau a nerespectării măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor stabilite prin prezenta sentinţă, şi a executării în întregime a pedepsei, care nu se contopeşte cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune. În baza art. 88 vechiul C.pen. deduce din durata pedepsei închisorii durata reţinerii de la 16.01.2014 la 17.01.2014 În baza art. 399 alin. 1 şi 4 noul C.proc.pen. revocă măsura preventivă a controlului judiciar luată faţă de inculpat, măsură care este executorie, urmând a se face comunicările către instituţiile competente a ţine evidenţa măsurilor preventive. În baza art. 17 alin. 1 Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterioară republicării la data de 8.05.2014) confiscă următoarele cantităţi de droguri depuse la I.G.P.R. – Camera de Corpuri Delicte - Droguri, conform Dovezii seria H nr. 0103819: - 0,83 grame pulbere de comprimate care conţin ca substanţe active MDMA şi MDA (proba nr. 1), rămase după efectuarea analizelor fizico-chimice; - 0,56 grame pulbere care conţine MDPV (proba nr.3), conform RCTS nr. 2921702 din data de 06.01.2014. În baza art. art. 18 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterioară republicării la data de 8.05.2014) cantitatea de droguri confiscată conform alineatului precedent va fi păstrată cu titlu de contraprobe. În baza art. 17 alin. 2 Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterioară republicării la data de 8.05.2014) confiscă de la inculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu suma de 1.000 de lei reprezentând echivalentul sumei de bani ce i-a revenit în urma vânzării drogurilor. În baza art. 17 alin. 2 Legea nr. 143/2000 (forma în vigoare anterioară republicării la data de 8.05.2014) confiscă de la inculpatul P******* M****** G******* suma de 800 de lei reprezentând echivalentul sumei de bani ce i-a revenit în urma vânzării drogurilor. În baza art. 118 lit. b vechiul C.pen. confiscă de la inculpatul P******* M****** G******* următoarele bunuri folosite la săvârşirea faptelor şi care se află la Camera Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava: - un telefon mobil, marca IPHONE, model A1241, cu carcasă de culoare neagră, cu display spart în partea dreaptă sus, FCC ID: BCGA1241, IMEI NO: 011774009425775, care conţine cartelă SIM Orange cu seria 1207110192851H2G8; - o unitate centrală marca Delux de culoare neagră, cu fa?a de culoare neagră cu modele argintii, în stare de uzură medie; - un cântar electronic de culoare gri (cu etichetă din hârtie aplicată cu inscripţia QC 200g/0,01g) şi un cântar electronic de culoare gri (cu etichetă din hârtie aplicată cu inscripţia QC PASS 500g/0,1g, C BD 1201 6) folosite la cântărirea substanţelor halucinogene; - 7 seturi de plicuri transparente din material plastic, autosigilante, folosite la ambalarea substanţelor halucinogene plus 1/2 set de plicuri transparente din material plastic, autosigilante, folosite la ambalarea substanţelor halucinogene. În baza art. 118 lit. b vechiul C.pen. confiscă de la inculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu caseta de lemn de dimensiuni 12x8x7 în care erau ascunse substanţele halucinogene care se află la Camera Corpuri Delicte a Tribunalului Suceava. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului P******* M****** G******* de restituire a telefonului mobil marca IPHONE ce conţine cartela SIM Orange cu seria 1207110192851H2G8 şi a unităţii centrale marca Delux de culoare neagră. Respinge ca lipsită de obiect cererea inculpatului P******* M****** G******* de restituire a laptop-ului marca Acer Aspire 1400. În baza art. 274 alin. 1 noul C.proc.pen obligă pe inculpatul P******* M****** G******* să plătească statului suma de 3.800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 3.500 de lei reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. În baza art. 274 alin. 1 noul C.proc.pen obligă pe inculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu să plătească statului suma de 1.800 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate în procesul penal, din care suma de 1.500 de lei reprezintă cheltuieli din cursul urmăririi penale. Suma de 600 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul urmăririi penale pentru inculpatul P******* M****** G*******, avocat Tudosă Daniel, conform delegaţiei nr. 92/16.01.2014, suma de 600 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu din cursul urmăririi penale pentru inculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu, avocat Dăscălescu Dan, conform delegaţiei nr. 89/16.01.2014 şi suma de 200 de lei reprezentând onorariu apărător oficiu în cursul procedurii de Cameră preliminară şi al judecăţii pentru inculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu, avocat Zovea Bogdan, conform delegaţiei nr. 712/14.03.2014, rămân în sarcina statului. Dispune avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în fondurile Baroului Suceava a onorariilor apărătorilor din oficiu Tudosă Daniel şi Zovea Bogdan. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.05.2014.
Hotarare 103/2014 din 28.05.2014Amână pronunţarea la data de 28.05.2014. Pronunţată în şedinţă publică azi, 14.05.2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2014În baza art. 362 alin. 1 C.proc.pen. rap. la art. 242 alin. 1 C.proc.pen. respinge, ca neîntemeiate, cererile de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulate de inculpaţii P******* M****** G******* şi S******* A******** L********. În baza art. 362 alin. 2 C.proc.pen. rap. la art. 208 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a controlului judiciar şi menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată prin Încheierea din 14.03.2014 a Tribunalului Suceava, pronunţată în dosarul nr. 2301/86/2014, faţă de inculpatul P******* M****** G******* şi faţă de inculpatul SZATMARI ALEXANDRU-LAURENŢIU. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare pentru procuror şi inculpaţi. Pronunţată în şedinţă publică, azi 23.04.2014, ora 16.25.
Incheiere de sedinta din 23.04.2014În baza art. 346 alin. 2 C.proc.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 237D/P/2013 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Suceava, şi legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în acelaşi dosar privind pe inculpaţii: 1. P******* M****** G******* trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor: - „trafic de droguri de mare risc” în modalită?ile „procurării, deţinerii, punerii în vânzare şi vânzării de droguri de mare risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal; - „trafic de droguri de risc” în modalită?ile „procurării, deţinerii, punerii în vânzare şi vânzării de droguri de risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal; - „trafic de droguri de mare risc” în modalită?ile „procurării, deţinerii, punerii în vânzare şi vânzării de droguri de mare risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; - ”efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, faptă prev. şi ped. de art. 16 al. 1 din Legea 194/2011, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal; - ultimele două cu aplicarea prev. art. 38 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; - cu aplicarea prev. art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal; 2. SZATMARI ALEXANDRU-LAURENŢIU trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de: - „trafic de droguri de mare risc” în modalită?ile „procurării, deţinerii şi punerii în vânzare de droguri de mare risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; - „trafic de droguri de risc” în modalită?ile „procurării, deţinerii, punerii în vânzare şi vânzării de droguri de risc, fără drept”, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările ?i completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal; - cu aplicarea prev. art. 38 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, fapte în raport de care urmează a fi efectuată aplicarea art. 16 din Legea nr.143/2000 cu modificările ?i completările ulterioare. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii P******* M****** G******* şi SZATMARI ALEXANDRU-LAURENŢIU. Definitivă. Pronunţată în Camera de consiliu, azi, 04.04.2014.
Incheiere de sedinta din 04.04.20141. În baza 207 alin. 1 rap. la art. 242 alin. 2 C.proc.pen, art. 211 alin. 2 C.proc.pen. şi art. 202 C.proc.pen. înlocuieşte măsura arestării preventive luată faţă de inculpatul P******* M****** G*******, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de droguri de mare risc” prev. de art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, „trafic de droguri de risc” prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu modificările şi completările ulterioare, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, „trafic de droguri de mare risc” prev. de art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal şi ”efectuarea de operaţiuni cu produse ştiind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive”, prev. de art. 16 al. 1 din Legea 194/2011, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi cu aplicarea art. 5 Cod penal, ultimele două cu aplicarea prev. art. 38 alin. 1 şi 2 Cod penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu măsura preventivă a controlului judiciar. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen. pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul P******* M****** G******* trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Tribunalul Suceava sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Suceava, judeţul Suceava, desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească municipiul Suceava decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Suceava; b) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpatul Szatmari Alexandru-Laurenţiu şi cu martorii Chaşovschi Alexandra Elena, Bordieanu Lauren?iu Daniel, Berzescu Ovidiu Vasile, Bologa Andreea Beatrice, Gavriliu Radu Robert şi Olariu Alina Florentina; c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului P******* M****** G******* că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. 2. În baza art. 207 alin. 1 şi 4 C.proc.pen. menţine măsura preventivă a controlului judiciar luată prin Ordonanţa nr. 237D/P/2013 din 10.02.2014 a DIICOT - Serviciul Teritorial Suceava faţă de inculpatul SZATMARI ALEXANDRU-LAURENŢIU, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de „trafic de droguri de mare risc” prev. de art. 2 alin. 2 raportat la art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal şi „trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 38 alin. 1 Cod penal, art. 5 Cod penal. În baza art. 215 alin. 1 C.proc.pen., pe timpul cât se află sub control judiciar inculpatul SZATMARI ALEXANDRU-LAURENŢIU trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată Tribunalul Suceava sau organul în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la Poliţia municipiului Suceava, judeţul Suceava, desemnată cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat. În baza art. 215 alin. 2 C.proc.pen., pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească ţara decât cu încuviinţarea prealabilă a Tribunalului Suceava; b) să nu se apropie şi să nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu coinculpatul P******* M****** G******* şi cu martorii Chaşovschi Alexandra Elena, Bordieanu Lauren?iu Daniel, Berzescu Ovidiu Vasile, Bologa Andreea Beatrice, Gavriliu Radu Robert şi Ţiprigan Cezar Emanuel; c) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele sale de existenţă; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 C.proc.pen. atrage atenţia inculpatului Szatmari Alexandru-Laurenţiu că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura arestării preventive. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 14.03.2014, ora 13.20.
Incheiere de sedinta din 14.03.2014În baza art. 64 alin. 4 C.proc.pen. admite cererea de abţinere formulată de către d-na judecător Grigorean Maria Loredana în dosarul nr. 2301/86/2014 al Tribunalului Suceava. Stabileşte că doamna magistrat Grigorean Maria Loredana care prezidează completul de judecată C3F nu va lua parte la judecarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. 2301/86/2014 al Tribunalului Suceava în procedura de Cameră preliminară şi în faza de judecată. În baza disp. art. 98 al. 3 din Regulamentul de Ordine Interioară dispune repartizarea aleatorie a dosarului sus-menţionat prin sistemul informatic ECRIS celorlalte completuri de judecată ce soluţionează cauze penale în procedura de Cameră preliminară şi în faza de judecată (cu excepţia C1F, C3F şi C6F ). Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa Camerei de Consiliu din data de 13.03.2014.
Incheiere abtinere 15/2014 din 13.03.2014