N****** D****
InculpatP**** C********
Parte vătămatăÎn baza art. 342 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, condamnă pe inculpatul N****** D**** la pedeapsa de 1 (un) an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor ( faptă săvârşită în data de 17.08.2014). În baza art. 91 Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 2 (doi) ani, conform dispoziţiilor art. 92 Cod penal. În baza art. 93 alin. (1) Cod penal obligă inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Galaţi , la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. (2) lit. a) Cod penal impune condamnatului să execute următoarea obligaţie: să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei. În baza art. 93 alin. (3) Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Mun. Galaţi şi a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului pe o perioadă de 70 de zile lucrătoare. În baza art. 91 alin. (4) Cod penal atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 Cod penal. În baza art. 66 alin. 1 lit. h) Cod penal şi art. 68 alin. 1 lit. b) Cod penal aplică inculpatului N****** D**** pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri. În baza art. 65 Cod penal aplică inculpatului N****** D**** pedeapsa accesorie a interzicerii dreptului de a deţine, purta şi folosi orice categorie de arme, prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. h) Cod penal, până la momentul la care pedeapsa principală este considerată ca fiind executată. În baza art. 112 alin. 1 lit. f) Cod penal dispune confiscarea bunurilor ridicate de la inculpatul N****** D**** potrivit dovezii seria H nr. 0123011/09.09.2014 IPJ Galaţi. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 ore din data de 20.08.2014. În baza art. 241 alin. 1 lit. b) Cod procedură penală constată încetată de drept măsura preventivă a controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul N****** D**** . În baza art. 275 alin. 2 Noul Cod de procedură penală obligă pe inculpatul N****** D**** la plata sumei de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. ( din care suma de 260 aferentă urmăririi penale)
Hotarare 705/2015 din 12.05.2015amână pronunţarea la data de 12.05.2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.04.2015INCHEIERE: În temeiul art. 362 alin. 2 din Cod de procedură penală, în referire la art. 208 alin. 2 din Cod de procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura controlului judiciar luată asupra inculpatului Nicolau Dănu?. În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Nicolau Dănu? că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri, va fi comunicată inculpatului N****** D****, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - organ desemnat de instanţă pentru supraveghere inculpatului pe perioada controlului judiciar, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi în a cărei circumscripţie domiciliază inculpatul, Serviciului Public Comunitar de evidenţă a persoanelor Galaţi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. TERMEN FOND: 28.04.2015, sala 1 - pentru a se obtine fisa de cazier a inculpatului.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 07.04.2015INCHEIERE: În temeiul art. 348 alin. 2 din Cod de procedură penală, în referire la art. 207 alin. 4 din Cod de procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura controlului judiciar luată asupra inculpatului Nicolau Dănu?. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului Nicolau Dănu? respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi ?i libertă?i sau la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau judecătorul de drepturi ?i libertă?i cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului Nicolau Dănu? să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul jude?ului Gala?i, decât cu încuviin?area organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi ?i libertă?i; b) să nu se apropie de martora Chichiur Maria-Cătălina şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect; c) să se supună măsurilor de control, îngrijire ?i tratament medical, în scopul dezintoxicării ?i aplicării tratamentelor medicale aferente problemelor psihice pe care acesta le are, desfă?urate de către Spitalul de Psihiatrie ”Elena Doamna” din Gala?i ?i Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Galaţi; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului Nicolau Dănu? că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri, va fi comunicată inculpatului N****** D****, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - organ desemnat de instanţă pentru supraveghere inculpatului pe perioada controlului judiciar, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi în a cărei circumscripţie domiciliază inculpatul, Serviciului Public Comunitar de evidenţă a persoanelor Galaţi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. ÎNCHEIERE: În temeiul art. 346 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 6915/P/2013 din 05.11.2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi,prin care s-a dispus trimiterea în judecată – în stare de libertate sub control judiciar - a inculpatului N****** D**** pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a regimului armelor şi muniţiilor, prevăzută şi pedepsită de art. 342 alin. 1 Cod penal. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul N****** D****. Fixează termen de judecată la data de 07.04.2015 sala 1 timpul 1 CP 6n, pentru când vor fi citate părţile.
Incheiere de sedinta din 10.03.2015În temeiul art. 348 alin. 2 din Cod de procedură penală, în referire la art. 207 alin. 4 din Cod de procedură penală şi 2151 alin. 7 Cod procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura controlului judiciar luată asupra inculpatului N****** D****, până la soluţionarea cauzei. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului NICOLAU DĂNU? respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi ?i libertă?i sau la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau judecătorul de drepturi ?i libertă?i cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului NICOLAU DĂNU? să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul jude?ului Gala?i, decât cu încuviin?area organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi ?i libertă?i; b) să nu se apropie de martora Chichiur Maria-Cătălina şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect; c) să se supună măsurilor de control, îngrijire ?i tratament medical, în scopul dezintoxicării ?i aplicării tratamentelor medicale aferente problemelor psihice pe care acesta le are, desfă?urate de către Spitalul de Psihiatrie ”Elena Doamna” din Gala?i ?i Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Galaţi; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului NICOLAU DĂNU? că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri, după rămânerea ei definitivă, va fi comunicată inculpatului N****** D****, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - organ desemnat de instanţă pentru supraveghere inculpatului pe perioada controlului judiciar, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi în a cărei circumscripţie domiciliază inculpatul, Serviciului Public Comunitar de evidenţă a persoanelor Galaţi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 29.01.2015pentru lipsa de procedură cu părţile fixează terme în cameră de consiliu la data de 10.03.2015 pentru verificarea măsurii controlului judiciar fixează termen la data de 29.01.2015 cameră de consiliu
Incheiere de sedinta din 27.01.2015În temeiul art. 348 alin. 2 din Cod de procedură penală, în referire la art. 207 alin. 4 din Cod de procedură penală, menţine – ca fiind legală şi temeinică – măsura controlului judiciar luată asupra inculpatului N****** D****, până la soluţionarea cauzei. În baza art. 215 alin. 1 Cod procedură penală, impune inculpatului NICOLAU DĂNU? respectarea următoarelor obligaţii, pe durata măsurii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de drepturi ?i libertă?i sau la judecătorul de cameră preliminară ori de câte ori este chemat; b) să informeze de îndată organul de urmărire penală sau judecătorul de drepturi ?i libertă?i cu privire la schimbarea locuinţei; c) să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea, conform programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat; În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală, pe timpul controlului judiciar, impune inculpatului NICOLAU DĂNU? să respecte următoarele obligaţii: a) să nu părăsească teritoriul jude?ului Gala?i, decât cu încuviin?area organului de urmărire penală sau a judecătorului de drepturi ?i libertă?i; b) să nu se apropie de martora Chichiur Maria-Cătălina şi să nu comunice cu aceasta direct sau indirect; c) să se supună măsurilor de control, îngrijire ?i tratament medical, în scopul dezintoxicării ?i aplicării tratamentelor medicale aferente problemelor psihice pe care acesta le are, desfă?urate de către Spitalul de Psihiatrie ”Elena Doamna” din Gala?i ?i Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Galaţi; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme; În baza art. 215 alin. 3 Cod procedură penală, atrage atenţia inculpatului NICOLAU DĂNU? că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a obligaţiilor care îi revin, măsura controlului judiciar poate fi înlocuită cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive. Respinge ca nefondată cererea de revocare a măsurii controlului judiciar formulată de apărătorul inculpatului. În temeiul art. 215 alin. 5 Cod procedură penală, copia prezentei încheieri, după rămânerea ei definitivă, va fi comunicată inculpatului N****** D****, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi - Biroul de Supravegheri Judiciare din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale - organ desemnat de instanţă pentru supraveghere inculpatului pe perioada controlului judiciar, Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Galaţi în a cărei circumscripţie domiciliază inculpatul, Serviciului Public Comunitar de evidenţă a persoanelor Galaţi, Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră. În baza art. 275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la comunicare.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.11.2014