Z***** G*****
Inculpat- Asupra stării de arest la domiciliu: În baza art. 362 rap. la art. 208 din C.pr.pen. constata legalitatea şi temeinicia măsurii preventive a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul Z***** G*****. Respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului Z***** G*****, prin apărător ales, de înlocuire a măsurii preventive a arestului la domiciliu cu măsura preventivă a controlului judiciar. În temeiul art. 208 rap. la art. 207 alin. 4 C.p.p. menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu a inculpatului Z***** G***** (fiul lui Manole şi Ileana, născut la data de 22.03.1982 în Bucureşti, domiciliat în Bucureşti, str. Siliştea nr.1, bl.2, ap. 2, sector 2, CNP *********0039), dispusă prin Decizia penală nr. 1787/C/27.11.2014 a Tribunalului Bucureşti – Secţia I Penală până la următoarea verificare, dar nu mai târziu de 60 de zile de la pronunţarea prezentei încheieri. Prezenta încheiere se comunică instituţiilor prev. la art. 221 alin. 8 din C. pr. pen. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în sedinta publică, azi, 16.12.2014.