H***** A********
ContestatorTermen preschimbat
Rezolutie din 28.04.2014Admite sesizarea
Incheiere indreptare eroare materiala din 20.02.2014Admite contestaţia la executare, având ca obiect REDUCEREA PEDEPSEI, formulată, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d raportat la art. 595 alin. 1 C.proc.pen., de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Botoşani, cu privire la p.p.l. H***** A********, în prezent p.p.l. în Penitenciarul Botoşani). Constată că p.p.l. execută pedeapsa de 2 (doi) ani şi 6 (şase) luni închisoare conform sent.pen. nr. 505/19.09.2013 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin dec.pen. nr. 1051/25.11.2013 a C.Ap. Suceava, în baza căreia a fost emis MEPI nr. 674/25.11.2013. Executarea pedepsei a început la data de 26.05.2013 şi urmează să expire la data de 25.11.2015. Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicată prin sent.pen. nr. 505/19.09.2013 a Judecătoriei Suceava, în pedepsele componente, pe care le repune în individualitatea lor, respectiv: (1) pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, prev. de art. 321 alin. 1, 2 C.pen./1968 cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen./1968 şi art. 3201 alin. 7 C.proc.pen./1968. Admite contestaţia la executare, având ca obiect REDUCEREA PEDEPSEI, formulată, în temeiul art. 598 alin. 1 lit. d raportat la art. 595 alin. 1 C.proc.pen., de Comisia de evaluare a incidenţei aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Botoşani, cu privire la p.p.l. Apachiţei Toma-Florin. Reduce pedeapsa aplicată condamnatului pentru infracţiunea de „ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice”, care are corespondent şi în Codul penal, respectiv art. 371 C. pen., de la 2 ani şi 6 luni închisoare la 1 an şi 4 luni închisoare, maximul special prevăzut de art. 371 C. pen. cu aplicarea cauzei legale de reducere a pedepsei, prev. de art. 396 alin. 10 C.proc.pen. (2) pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de „lovire”, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen./1968 cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen./1968 şi art. 3201 alin. 7 C.proc.pen./1968 (parte vătămată Moroşan Nicolae). În temeiul art. 4 din L. nr. 187/2010 constată că pedeapsa aplicată condamnatului nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată. (3) pedeapsa de 5 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de „lovire”, prev. de art. 180 alin. 2 C.pen./1968 cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen./1968 şi art. 3201 alin. 7 C.proc.pen./1968 (parte vătămată Boghiu Ioan-Eduard). În temeiul art. 4 din L. nr. 187/2010 constată că pedeapsa aplicată condamnatului nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată. (4) pedeapsa de 7 luni închisoare pentru săvârşirea infr. de „port, fără drept, în locurile şi împrejurările în care s-ar putea primejdui viaţa sau integritatea corporală a persoanelor, a unui cuţit”, prev. de art. 2 alin. 1 pct. 1 din L. nr. 61/1991 ® cu aplicarea art. 75 lit. a C.pen./1968 şi art. 3201 alin. 7 C.proc.pen./1968. În temeiul art. 4 din L. nr. 187/2010 constată că pedeapsa aplicată condamnatului nu depăşeşte maximul prevăzut de legea nouă, astfel că nu se impune reducerea acesteia sub cuantumul stabilit prin sentinţa menţionată. Contopeşte pedepsele menţionate anterior la pct. 1 şi pct. 2 urmând ca, în final, p.p.l. să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 1 (unu) an şi 4 (patru) închisoare, fără acordarea unui spor de pedeapsă. Menţine starea de detenţie a petentului. Interzice condamnatului drepturile prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. a), b) C. pen., ca pedeapsă accesorie. Deduce perioada executată începând cu data de 26.05.2013 la zi. Dispune anularea MEPI nr. 674/25.11.2013 al Judecătoriei Suceava şi emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii pentru pedeapsa rezultantă aplicată în prezenta cauză. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2014.
Hotarare 483/2014 din 19.02.2014