S* U**** S************ S*
ReclamantV***** E****
PârâtSC.1582/ Admite cererea de valoare redusă, având ca obiect pretenţii, aşa cum a fost precizată şi micşorat cuantumul pretenţiilor prin cererea depusă la data de 21 octombrie 2014. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei suma de 43,92 lei, reprezentând contravaloare servicii prestate şi penalităţi de întârziere, conform contractului. Obligă pe pârâtă să-i plătească reclamantei şi suma de 50 lei cu titlul de cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. În ipoteza exercitării apelului cererea va fi depusă la Judecătoria Roşiorii de Vede. Executorie de drept. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 octombrie 2014.
Incheiere finala dezinvestire 1582/2014 din 23.10.2014Adresă reclamantei să-şi precizeze cererea în raport de acordul de eşalonare plată încheiat .
Incheiere de sedinta din 02.10.2014