S***** D******
ReclamantI** B*** N*** A****************** B********
PârâtRespinge ca neîntemeiată excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.Admite în parte cererea în sensul că constată nulitatea absolută a clauzei abuzive referitoare la comisionul de acordare credit în cuantum de 2%, precum şi a clauzei abuzive inserate în art. 6 din actul adiţional cu privire la rata dobânzii.Respinge ca neîntemeiată cererea de constatare a caracterului abuziv al clauzelor prevăzute în art. 6 pct 2 din contractul de credit şi art. 3 din actul adiţional. Dispune înlăturarea clauzelor abuzive din contract. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele încasate nelegal cu titlu de comision de acordare credit în cuantum de 2% din valoarea creditului acordat, plus dobânda legală aferentă acestei sume de la data încasării si până la data restituirii sumei. Obligă pârâta să restituie reclamantului sumele achitate cu titlu de dobândă dacă acestea depăşesc dobânda iniţială din contractul de creditare şi din anexa 3 privind scadenţarul rambursării, sume la care se adaugă dobânda legală aferenta, calculată de la data încasării fiecărei sume şi până la data restituirii acestora.Respinge restul pretenţiilor ca neîntemeiate.Cu cheltuieli de judecată parţiale în favoarea reclamantului. Cu drept de apel la Tribunalul Cluj în termen de 30 zile de la comunicare. Apelul se depune la Judecătoria Turda. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 18.11.2016.
Hotarare 2316/2016 din 18.11.2016Amână pronunţarea la data de 18.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 11.11.2016Amână pronunţarea la data de 11.11.2016
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.11.2016Amână pronunţarea la data de 04.11.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.10.2016pentru a se preciza cererea de chemare în judecată
Incheiere de sedinta din 08.09.2016repune cauza pe rol. stabileste termen pentru data de 08.09.2016, in sedinta publica, cu citarea partilor. pronuntata in sedinta publica la data de 16.06.2016.
Incheiere de sedinta din 16.06.2016Amână pronunţarea la data de 16.06.2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.06.2016Pentru a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 21.04.2016formulare/răspuns obiecţiuni
Incheiere de sedinta din 03.03.2016Pentru a se efectua adresa catre expert pentru a raspunde la obiectiuni
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Admite cererea de ajutor public in sensul scutirii de la plata taxei de timbru. Fara cale de atac. Pronuntata in sedinta publica din 21.01.2016
Incheiere de sedinta din 21.01.2016Respinge cererea de repunere pe rol. Menţine suspendată judecarea cauzei. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică din 10.12.2015
Incheiere suspendare din 10.12.2015Suspendat în condiţiile 242 NCPC. Cu recurs pe toată durata suspendării. Pronunţată în şedinţa publică azi 29.10.2015
Incheiere suspendare din 29.10.2015Alte cauze
Incheiere de sedinta din 17.09.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 18.06.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 07.05.2015administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 12.03.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 15.01.2015lipsa raportului de expertiză
Incheiere de sedinta din 20.11.2014242 NCPC/155-1 CPC
Incheiere suspendare din 02.10.2014administrarea probelor propuse
Incheiere de sedinta din 12.06.2014lipsă procedură
Incheiere de sedinta din 22.05.2014