B****** M*****
InculpatÎn temeiul art.396 alin.2 Cod proc.pen., condamnă pe inculpatul B****** M*****, la pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 290 al.1 Cod penal. În temeiul art.67 al.1 Cod penal, interzice inculpatului exerci?iul drepturilor prevăzute de art.66 al.1 lit.a, b şi k Cod penal, pe o durată de 2 ani, cu titlu de pedeapsă complementară. In baza art.65 al.1 C.p., interzice inculpatului, cu titlu de pedeapsă accesorie, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 al.1 lit.a,b,k Cod penal. In baza art.399 alin.1 Cod proc.pen., menţine măsura preventivă a arestului la domiciliu dispusă faţă de inculpatul B****** M***** prin decizia Curţii de Apel Iaşi nr.11/CPJ/4.02.2015. În temeiul art. 404 al.4 lit.a Cod proc. pen., raportat la art. 72 alin. 1 Cod penal si art. 399 al.9 Cod proc.pen., deduce din durata pedepsei aplicate în prezenta cauză durata reţinerii şi arestării preventive de la 25.07.2014 la data de 4.02.2015, precum şi durata arestului la domiciliu de la data de 5.02.2015 la zi. În temeiul art. 290 al.5 Cod penal, dispune confiscarea specială de la inculpatul B****** M***** a sumei de 10.000 lei, care a făcut obiectul infracţiuni, sumă ce este consemnată la Trezoreria Mun. Iaşi, cu chitanţa seria TS406 nr.10000029877, înregistrată la poziţia nr.93/2014 în Registrul de valori al Tribunalului Vaslui. În temeiul art. 404 al.4 lit.c Cod proc. pen., menţine măsura sechestrului asigurator instituită în cursul urmăririi penale prin ordonanţa nr. 15/D/P/2014 a Direcţiei Naţionale Anticorupţie-Serviciu Teritorial Iaşi din 28.07.2014 asupra sumei de 10.000 lei. În baza art. 272 şi art. 274 alin. 1 Cod proc.pen., obligă inculpatul la plata sumei de 1300 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Executorie cu privire la măsura preventivă. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea dispozitivului hotărârii de condamnare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.03.2015.
Hotarare 37/2015 din 10.03.2015amână pronunţarea la data de 10.03.2015 ora 11.00
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.02.2015În baza art.208 alin.2, art.202 al.1,3,4 lit.e ?i art.362 al.2 Cod de procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive, luată prin Încheierea nr.37/DLF din 26.07.2014 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 22/U din 26.07.2014, împotriva inculpatului B****** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 al.1 C.pen, şi menţine această măsură. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat prin apărător de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Stabile?te următorul termen de judecată la data de 25.02.2015, ora 11,00, pentru când se vor cita inculpatul B****** M*****, cu aducere din Penitenciarul Vaslui ?i martorii Borcea Vasile şi Nourescu Valeriu cu mandate de aducere cu executare efectivă. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 28.01.2015, ora 15.30.
Incheiere de sedinta 2348/89/2014 din 28.01.2015În baza art.208 alin.2, art.202 al.1,3,4 lit.e ?i art.362 al.2 Cod de procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive, luată prin Încheierea nr.37/DLF din 26.07.2014 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 22/U din 26.07.2014, împotriva inculpatului B****** M*****, fără antecedente penale, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prevăzută de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 al.1 C.pen, şi menţine această măsură. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat prin apărător de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Stabile?te următorul termen de judecată la data de 28.01.2014, ora 13,00, pentru când se vor cita inculpatul B****** M*****, cu aducere din Penitenciarul Vaslui ?i martorii Nourescu Valeriu şi Borcea Vasile. Pronunţată în ?edin?ă publică, astăzi, 17.12.2014, ora 19.00.
Incheiere de sedinta din 17.12.2014amână judecarea cauzei la data de 17.12.2014 ora 14.00 în vederea administrării probei testimoniale. Asupra verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive; În baza art.208 alin.2, art.202 al.1,3,4 lit.e şi art.362 al.2 Cod de procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive, luată prin Încheierea nr.37/DLF din 26.07.2014 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 22/U din 26.07.2014, împotriva inculpatului B****** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 al.1 C.pen, şi menţine această măsură. Respinge ca nefondată cererea formulată de inculpat prin apărător de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Stabile?te următorul termen de judecată la data de 17.12.2014, ora 14,00, pentru când se vor cita inculpatul B****** M*****, cu aducere din Penitenciarul Vaslui şi martorii Coaje Nicolae Cristian şi Dima Ancuţa Manuela. Se va emite adresă către I.P.J. Vaslui pentru a solicita să comunice fişa de cazier judiciar a inculpatului.
Incheiere de sedinta din 12.11.2014Respinge cererile şi excepţiile invocate de inculpat. Constată legalitatea sesizării instanţei, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheiere camera preliminara din 29.09.2014În baza art.207 alin.2,4,6, art.202 al.1,3,4 lit.e ?i art.223 al.2 Cod de procedură penală, constată ca fiind legală şi temeinică măsura arestării preventive, luată prin Încheierea nr.37/DLF din 26.07.2014 a Tribunalului Vaslui, în baza căreia s-a emis mandatul de arestare preventivă nr. 22/U din 26.07.2014, împotriva inculpatului B****** M*****, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de dare de mită, prev. de art. 6 din Legea 78/2000 rap. la art. 290 al.1 C.pen, şi menţine această măsură. Respinge ca nefondată cererea de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu măsura preventivă a arestului la domiciliu. În baza art.275 al.3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân in sarcina acestuia. Ia act că inculpatul a fost asistat de apărător ales. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 17.09.2014, ora 11.30.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 17.09.2014Constată legală şi temeinică măsura arestării preventive. Respinge cererea privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Incheiere masuri preventive faza de judecata din 21.08.2014