Dosar 23708/233/2014 din 20.11.2014

conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 23708/233/2014
Data dosar:
20.11.2014
Instanta:
Judecătoria Galați
Departament:
Secţie Penală
Obiect:
conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe (art.336 NCP)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 20.04.2015 la ora 09:30

    Complet: CP.1n
  • Condamnare

    Condamnă pe inculpatul R***** N****** la o pedeapsă cu amenda penală în cuantum de 150 (unasutăcincizeci) zile-amendă, suma corespunzătoare unei zile-amendă fiind de 12 (doisprezece) lei, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută de art. 336 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală (faptă săvârşită la data de 01.09.2014). Pune în vedere inculpatului prevederile art. 63 din Codul penal, potrivit cărora în cazul sustragerii cu rea-credinţă de la executarea amenzii penale în cuantum de 1800 lei, instanţa va înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii de 150 de zile. În temeiul art. 274 alin. 1 Cod de procedură penală, obligă pe inculpatul R***** N****** la plata sumei de 180 lei (din care suma de 80 lei aferentă urmăririi penale) cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 20.04.2015.

    Hotarare 542/2015 din 20.04.2015
  • Sedinta din data de 06.04.2015 la ora 09:30

    Complet: CP.1n
  • Amână pronunţarea

    Amână pronuntarea cauzei la data de 20.04.2015.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.04.2015
  • Sedinta din data de 25.03.2015 la ora 09:30

    Complet: CP.1n
  • Amână cauza

    Amână pronuntarea cauzei la data de 06.04.2015.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.03.2015
  • Sedinta din data de 28.01.2015 la ora 09:30

    Complet: CP1cc
  • Încheiere

    În temeiul art. 346 alin. 2 din Noul Cod de procedură penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 7387/P/2014 emis la data de 18.11.2014 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi, privind pe inculpatul RUSANU NICUSOR, pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 336 alin. (1) C.pen., legalitatea administrării probelor si a actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul RUSANU NICUSOR. Fixează termen de judecată la data de 25.03.2015 sala 1 timpul 1 CP.1n., pentru cand se va cita inculpatul si pentru cand se va emite adresă către I.P.J. Galati in vederea obtinerii fisei de cazier judiciar a acestuia. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28.01.2015.

    Incheiere camera preliminara din 28.01.2015

Flux dosar


Actualizare GRPD