Ş********* G*********
InculpatÎn baza art. 278 alin. 1 C.pr.pen., Admite sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 238/17.12.2014 a Judecătoriei Mangalia, pronunţată în dosarul nr. 2378/254/2014. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta şi dispozitivul sentinţei penale nr. 238/17.12.2014, pronunţată în dosarul nr. 2378/254/2014 al Judecătoriei Mangalia, în sensul că se va trece numele de familie corect al inculpatului, acela de “ŞTEFĂNESCU” . Îndreptarea se face în ambele exemplare ale sentinţei penale. Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii. Cu drept de appel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică.
Incheiere indreptare eroare materiala din 25.03.2015În baza art. 386 alin. 1 C.pr.pen. rap. la art. 5 C.pen., Schimbă încadrarea juridică a faptei reţinute în sarcina inculpatului din infracţiunea de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 C.pen., în infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. În baza art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, republicată, cu aplic. art. 396 alin.10 C. pr.pen., Condamnă pe inculpatul Ştefăniţă Gheorghiţă la pedeapsa închisorii de 1 an şi 3 luni, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul, având o îmbibaţie alcoolică peste limita legală. În baza art. 71 C.pen. 1969, Interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a si b C.pen. 1969, cu excepţia dreptului de a alege.. În baza art. 81 C.pen.1969, Suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 3 luni, calculat conf. art 82 C.pen.. În baza art. 71 alin. 5 C.pen. 1969, Suspendă executarea pedepselor accesorii aplicate. În baza art. 404 alin. 2 C.pr.pen., Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C.pen. 1969, cu privire la revocarea suspendării în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în cursul termenului de încercare. În baza art. 274 alin. 1 C.pr.pen., Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 100 lei. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în sedinţă publică, azi, 17.12.2014.
Hotarare 238/2014 din 17.12.2014la data de 17.12.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.12.2014