A******** I**** M****
Recurent ReclamantA************ J******** A F********* P****** H********
Intimat PârâtD******* G******* R******** A F********* P****** T************* D*** H********* P*** A*** H********
Intimat PârâtRespinge excepţia nulităţii recursului invocată de pârâtă prin întâmpinare. Admite recursul declarat de reclamanta ASOCIAŢIA INFOR MEDIA împotriva sentinţei nr. 5816/CA/2013, pronunţate de Tribunalul Hunedoara – secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosar nr. 2379/97/2013. Casează în parte sentinţa atacată în sensul că: Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta ASOCIAŢIA INFOR MEDIA în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA. Anulează Decizia nr. 11/21.01.2013 emisă de pârâta DIRECŢIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANŢELOR PUBLICE TIMIŞOARA şi obligă această pârâtă să examineze pe fond contestaţia depusă de reclamantă împotriva Deciziei 41291/03.08.2010, emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Hunedoara. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate. Definitivă.
Hotarare 3/2015 din 12.01.2015Suspendă judecarea cauzei conform dispoziţiilor art.411 pct.2 Noul Cod Procedură Civilă.
Incheiere suspendare din 27.10.2014