C***** I***
InculpatT*** F***** I****
Parte civilăÎn baza art. 228 alin.1 Cod penal cu aplic. art. 41 al. 1 Cod penal, condamnă pe inculpatul C***** I***, pentru săvârşirea infracţiunii de furt, la pedeapsa de: - 1 an închisoare în regim de detenţie. În temeiul art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 83 Cod penal din 1968 revocă suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an 4 luni închisoare, aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 204/15.10.2012 pronunţată de Judecătoria Sighişoara în Dos.nr.37/308/2012, rămasă definitivă la data de 30.10.2012, prin nerecurare, care va fi executată alăturat pedepsei de 1 an închisoare în regim de detenţie aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul urmând să execute o pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art.15 alin.2 din Legea nr.187/2012 raportat la art. 71 al. 2 Cod penal din 1968, interzice inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal din 1968 cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 404 alin. (4) lit. a) Cod procedură penală deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii de 24 h din data de 15.07.2014 până în data de 16.07.2014 . Ia act că partea vătămată T*** F***** I****, nu s-a constituit parte civilă în cauză, întrucât prejudiciul s-a recuperat. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 500 lei, reprezentând cheltuieli judiciare în favoarea statului. În baza art. 272 din Codul de procedură penală, suma de 200 lei, reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu , avocat Moş Alexandru, se plăteşte din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea Baroului Bihor, în baza delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3170/05.06.2015. Cu drept de apel la Curtea de Apel Oradea în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 9 iunie 2015.
Hotarare 756/2015 din 09.06.2015având în vedere lipsa inculpatului
Incheiere de sedinta din 05.05.2015Având în vedere lipsa inculpatului Pentru a se reveni cu adresă către I.P.J. Mureş-cazier judiciar
Incheiere de sedinta din 31.03.2015Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul C.I
Incheiere camera preliminara 131/2015 din 10.02.2015