S***** D***** A********
CondamnatÎn baza art. 517 alin. 2 Cod procedură penală, raportat la art. 125 alin. 4 lit. b Cod Penal şi art. 180 din Legea nr.254/2013, admite cererea de liberare anticipată formulată de Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarul Tg. Mureş privind pe condamnatul-minor ŞOMLEA DANIEL ALEXANDRU (). În baza art. 125 alin. 4 lit. b Noul Cod Penal dispune liberarea condamnatul-minor ŞOMLEA DANIEL ALEXANDRU din măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe perioada de 15 ani, măsură aplicată lui prin sentinţa penală nr. 23/2014 din data de 1 februarie 2014 a Tribunalului Alba. În baza art. 125 alin. 5 Noul Cod procedură penală, raportat la art. 121 Cod penal, impune condamnatului următoarele obligaţii până la împlinirea duratei internării într-un centru de detenţie, respectiv până la data de 27 iulie 2020: b) să nu depăşească limita teritorială a judeţului Hunedoara, fără încuviinţarea Serviciului de Probaţiune Hunedoara; c) să nu se afle în baruri, discoteci sau alte localuri unde se consumă băuturi alcoolice; e) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Hunedoara la datele stabilite de acesta; f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală. În baza art. 125 alin. 4 Cod penal raportat la art. 121 alin. 3 Cod penal stabileşte Serviciul de Probaţiune Hunedoara ca organ desemnat cu supravegherea îndeplinirii obligaţiilor de către condamnat. O copie după prezenta hotărâre se va transmite şi Poliţiei oraşului Călan, jud. Hunedoara. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 124 alin. 6, 7 Noul Cod Penal, art. 125 alin. 6,7 Noul Cod Penal referitoare la posibilitatea revenirii asupra liberării din măsura educativă privativă de libertate şi executării în continuare a măsurii educative într-un centru de detenţie în cazul în care nu respectă, cu rea-credinţă, obligaţiile impuse. Dispune punerea în libertate a condamnatului, dacă nu este arestat în altă cauză. În baza art. 275 alin. 3 Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate în cauză de stat rămîn în sarcina statului, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa Baroului Mureş din fondul special al Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11 iulie 2014.
Hotarare 197/2014 din 11.07.2014