B** M******* I****
PetentS*** T***** S*****
CreditorAdmite în parte cererea. Încuviinţează executarea silită împotriva debitorului S.C. SILVANI S.R.L. în temeiul titlului executoriu reprezentat de BO seria BTRL3BT nr. 2146768 pentru suma de 1.567,35 lei, creditor fiind S*** T***** S***** Autorizează creditorul să treacă la executarea silită a obligaţiei cuprinse în titlul executoriu. Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul reprezentat de BO seria BTRL3BT nr. 2146768 pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii. Respinge cererea formulată împotriva debitorului avalist GHEORGHE RAZVAN MIHAI ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 5 zile de la comunicare, la Judecătoria Constanţa. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 31.07.2014.
Incheiere de executare silita 15897/2014 din 31.07.2014