B***** I** L***** P*** A************ P**
Contestator CondamnatAdmite contestaţia formulată de condamnatul Borcea Ion Lucian împotriva sentintei penale nr. 830/10.04.2014, pronunţată de Judecătoria Vaslui, în dosarul nr. 2426/333/2014. Casează sentinţa, iar pe fond admite propunerea formulată de către Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Vaslui. Dispune liberarea condiţionată a condamnatului Borcea Ion Lucian, fiul lui Costică-Ioan şi Veronica, născut la data de 5 iulie 1986, CNP *********0482, deţinut actualmente în Penitenciarul Vaslui, anterior executării integrale a pedepsei de 2 (doi) ani şi 5 (cinci) luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 260/2014 a Judecătoriei Vaslui. Atrage atenţia condamnatului asupra dispoziţiilor art. 61 Cod penal de la 1969, care prevăd care sunt consecinţele în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni Dispune punerea de îndată în libertate a condamnatului Borcea Ion Lucian, de sub puterea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 274 din 25.02.2014 emis de Judecătoria Vaslui, dacă nu este arestat în altă cauză. Menţine dispoziţiile din sentinţă privind avansarea din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei a sumei de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu la fond şi înlătură dispoziţiile contrare. În baza art. 275 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare în cuantum de 200 lei, avansate de către stat, rămân în sarcina acestuia, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu în contestaţie, se avansează din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15.05.2014.
Hotarare 87/2014 din 15.05.2014Amână pronunţarea cauzei pentru data de 15.05.2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.05.2014