S**** N****** V*****
ReclamantC***** E***** I******* I** S*
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei cu privire la sumele de bani încasate după data de 31.03.2009, ca neîntemeiată. Admite în parte cererea. Constată nulitatea absolută a clauzei 5.2. din contract: „Creditorul va putea să revizuiască cuantumul comisioanelor pe parcursul derulării creditului în funcţie de politica sa de creditare, acestea urmând a fi aduse la cunoştinţa împrumutatului prin modalităţile prevăzute la art. 4.4” şi a clauzei 8.14 din contract: „Împrumutatul/codebitorul renunţă la beneficiul termenul. În consecinţă, CEI îşi rezervă dreptul de a declara scadent creditul înainte de termen în vederea recuperării datoriilor împrumutatului faţă de CEI, în cazul neîndeplinirii oricărei obligaţii a împrumutatului faţă de creditor, la termenele şi în condiţiile prevăzute în prezentul contract. CEI poate cere împrumutatului, conform prezentului contract, întreaga sumă datorată, debitându-i toate conturile pentru recuperarea creanţelor sala şi va proceda la executarea garanţiilor”. Respinge în rest cererea, ca neîntemeiată. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu apel în 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Judecătoria Sectorului 6 Bucure?ti. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.06.2015.
Hotarare 5407/2015 din 30.06.2015Amână pronunţarea la data de 30.06.2015.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2015Pentru ca pârâta să ia cunoştinţă de precizările depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 25.05.2015În vederea precizării acţiunii şi administrării probei cu interogatoriul reclamantului.
Incheiere de sedinta din 20.04.2015