S* A********* & G****** S** S**
DebitorC** R*** P**** I**** P***** D********* S* A********* & G****** S** S**
LichidatorTRIBUNALUL PRAHOVA SECŢIA a II-a CIVILĂ DOSAR NR.2438 /105/2014 MINUTĂ HOT. 10.11.2017 Admite cererea. În temeiul art. 175 alin.2 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune închiderea procedurii falimentului debitorului Dispune radierea debitorului din registrul comerţului. În temeiul art.136 din Legea privind procedura insolvenţei, Descarcă pe lichidatorul de orice îndatoriri şi responsabilităţi. În temeiul art. 180 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea prezentei sentinţe debitorului, creditorului, administratorului special, Direcţiei Teritoriale a Finanţelor Publice, Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Prahova, pentru efectuarea menţiunilor de închidere a procedurii şi de radiere, precum şi publicarea prin Buletinul procedurilor de insolvenţă. Executorie. Cu apelîn termen de 7 zile de la comunicare ce se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi,10.11.2017. JUDECĂTOR-SINDIC,
Hotarare 958/2017 din 10.11.2017pentru intocmirea raportului privind fondurile obtinute in urma lichidatirii, intocmirii raportului final si convocarea a.c.in vederea aprobarii acestuia,
Incheiere de sedinta din 15.09.2017PENTRU VALORIFICARE BUNURI
Incheiere de sedinta din 11.05.2017Ia act de înscrisurile depuse la acest termen şi in vederea continuarii procedurilor de insolvenţă in prezenta cauză cu respectarea principiului continuitatii
Incheiere de sedinta din 08.03.2017PENTRU CONTINUARE PROCEDURA VALORIFICARE BUNURI
Incheiere de sedinta din 12.01.2017pentru convocarea adunarii creditorilor in vederea stabilirii modalitatii de valorificare a bunurilor debitoarei si Având în vedere că potrivit procesului verbal nr.32/2016 în temeiul art.109 alin.2 şi art.110 alin.8 din Regulamentul de Ordine Interioară a Instanţelor, modificat prin Hotărârea nr.1375/17.12.2015 a Consiliului Superior al Magistraturii, dat fiind faptul ca doamna judecător Letea Crina este în concediu legal de odihnă, în vederea respectării principiului continuităţii, urmează să amâne cauza , sens în care;
Incheiere de sedinta din 13.10.2016PENTRU CONTINUAREA PROCEDURII DE VALORIFICARE A BUNURILOR DEBITOAREI
Incheiere de sedinta din 07.06.2016CONTINUARE PROCEDURA VALORIFICARE BUNURI DEBITOARE
Incheiere de sedinta din 07.04.2016pentru solutionarea bunurilor din averea debitoarei
Incheiere de sedinta din 21.01.2016PENTRU CONTINUARE PROCEDURA VALORIFICARE BUNURI
Incheiere de sedinta din 04.11.2015PENTRU CONTINUARE PROCEDURA, VALORIFICARE BUNURI
Incheiere de sedinta din 08.09.2015pentru continuarea procedurii de valorificare bunuri
Incheiere de sedinta din 06.04.2015repartizare ciclica
Incheiere de sedinta din 12.01.2015preschimba din oficiu termenul din 30.01.2015 la 12.01.2015
Incheiere de sedinta din 29.12.2014În vederea valorificării bunurilor din patrimoniul debitoarei
Incheiere de sedinta din 18.12.2014În vederea continuării procedurii
Incheiere de sedinta din 16.10.2014IN BAZA ART.98 ALIN.6 DIN ROI, MODIFICA PRIN HOTARAREA NR.63 ŞI HOTARAREA NR.71 ALE CONSILIULUI SUPERIOR AL MAGISTRATURII, DAT FIND FAPTUL CA DOAMNA JUDECATOR NEGOTEI LILIANA SE AFLA LA SEMINAR, SE DESEMNEAZA DOAMANA JUDECATOR PRICOPE CARMEN MIHAELA DIN PLANIFICAREA DE PERMANENTA ŞI PENTRU RESPECTAREA PRINCIPIULUI CONTINUITATII VA AMANA CAUZA
Incheiere de sedinta din 17.06.2014TRIBUNALUL PRAHOVA DOSAR NR. 2438/105/2014 INCHEIERE Admite cererea. În temeiul art.32 alin 1 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune deschiderea procedurii simplificate a insolvenţei faţă de debitoare. În temeiul art. 107 alin. 2 lit. a din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune dizolvarea societăţii debitoare şi ridicarea dreptului de administrare al debitorului. În temeiul art. 34 din Legea privind procedura insolvenţei , Numeşte lichidator judiciar pe RADU PODEA IPURL, cu sediul in Ploiesti, str. Valeni nr.3, bl.33K, AP.21, jud. Prahova, care va îndeplini atribuţiile prevăzute de art. 25 din lege, cu o remuneraţie provizorie de 1000 lei. În temeiul art. 61 din Legea privind procedura insolvenţei, Dispune notificarea deschiderii procedurii debitorului, tuturor creditorilor indicaţi de acesta şi Oficiului Registrului Comerţului, în vederea efectuării menţiunii şi prin publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă şi într-un ziar de largă circulaţie. Fixează termenul pentru depunerea de către lichidatorul judiciar a raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia insolvenţei cu menţionarea persoanelor vinovate, conform art. 59 alin.1 din lege, la data de 30.04.2014. Fixează termenul limită de depunere de către creditori a opoziţiilor la 10 zile de la primirea notificării şi termenul de soluţionare a opoziţiilor la 5 zile după formularea opoziţiilor. Fixează termenul limită pentru înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra averii debitorului la 30.04.2014. Fixează termenul limită pentru verificarea creanţelor, întocmirea, afişarea şi comunicarea tabelului preliminar al creanţelor la 12.05.2014. Fixează termenul limită pentru soluţionarea eventualelor contestaţii şi pentru definitivarea tabelului creanţelor la 27.05.2014. Fixează data şedinţei adunării creditorilor la data de 19.05.2014 ora şi locul urmând a fi stabilite de lichidatorul judiciar, adunare care va fi convocată şi prezidată de lichidatorul judiciar desemnat. Dispune sigilarea bunurilor din averea debitorului şi îndeplinirea celorlalte operaţiuni de lichidare. În temeiul art.4 din Legea privind procedura insolvenţei, dispune deschiderea de către lichidatorul judiciar a unui cont bancar la o unitate bancară din care vor fi suportate cheltuielile aferente procedurii. Pune în vedere lichidatorului judiciar să comunice prezenta sentinţă tuturor instanţelor în a căror circumscripţie îşi are sediul debitorul, precum şi băncilor la care acesta are deschise conturi bancare, în vederea suspendării tuturor acţiunilor judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creanţelor împotriva debitorului sau a bunurilor acestuia. Fixează termen la 17.06.2014, ora 9. Definitivă şi executorie. Cu apel în 30 zile de la comunicare, ce se va depune la Tribunalul Prahova. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21.03.2014. Judecător sindic,
Incheiere de sedinta din 21.03.2014