A********* I**** B*****
InculpatÎn baza art.386 din Codul de procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptei pentru care este trimis în judecată inculpatul Alăzăroaei Ionuţ- Bogdan din infracţiunea prevăzută de art.87 alin.1 din OUG 195/2002 în infracţiunea prevăzută de art.336 alin.1 din Codul penal. Condamnă inculpatul Alăzăroaei Ionuţ- Bogdan pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice de sânge are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, infracţiune prevăzută şi pedepsită de art.336 alin.1 din Codul penal, cu aplicarea art.5, art.61 din Codul penal, art.396 alin.10 din Codul de procedură penală, la pedeapsa de 1350 ( una mie trei sute cincizeci ) lei amendă. În temeiul art.61 alin.2,4 lit.c, alin.6 din Codul penal constată că amenda aplicată inculpatului corespunde unui număr de 135 zile- amendă (reduse cu o pătrime conform art.396 alin.10 din Codul de procedură penală), suma corespunzătoare unei zile- amendă fiind de 10 lei. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 din Codul penal privind consecinţele neexecutării, cu rea-credinţă, a amenzii aplicate şi care constau în înlocuirea numărul zilelor - amendă cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art.274 alin.1 din Codul de procedură penală obligă inculpatul să achite statului cheltuieli judiciare în sumă de 300 lei. Contravaloarea buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.1856, 1857 din 4 decembrie 2012 în sumă de 164,10 lei se va vira în contul 50414557951 Trezoreria Botoşani pentru Spitalul Judeţean Botoşani din fondurile Ministerului Justiţiei . Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 2 octombrie 2014.
Hotarare 2804/2014 din 02.10.2014Amână pronunţarea în cauză la data de 2 octombrie 2014.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 17.09.2014Amână pronunţarea în cauză la daa de 17 septembrie 2014, orele 14:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 05.09.2014Constată admisă cererea de abţinere.
Incheiere de sedinta din 14.05.2014Admite declaraţia de abţinere formulată de către judecător Musteaţă Cătălin - Gabriel, cu privire la soluţionarea dosarului penal nr. 2438/193/2014. În temeiul art. 98 alin. 3 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, cauza va fi repartizată aleatoriu. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 mai 2014.
Incheiere abtinere din 12.05.2014Va dispune acordarea unui termen de judecată, în vederea soluţionării cererii de abţinere.
Incheiere de sedinta din 28.04.2014Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A********* I**** B*****. Stabileşte termen de judecată la data de 28.04.2014, pentru când se vor cita părţile.
Incheiere camera preliminara din 17.03.2014