H**** L***** N****** R*****
InculpatR**** A******** S*******
Parte vătămatăN******** A********
Parte vătămatăCondamnă pe inculpatul H**** L***** N****** R*****, cetăţean român, fără antecedente penale -la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1 şi 2 lit. b şi c C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p. şi reţinerea art. 74 lit. b C.p. de la 1968 în condiţiile art. 5 C.p. -la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie prev. de art. 211 al.1 şi 2 lit. b şi c C.p. de la 1968 cu aplicarea art. 396 al.10 C.p.p. şi reţinerea art. 74 lit. b C.p. de la 1968 în condiţiile art. 5 C.p În baza art. 33 - art. 34 C.p. contopeşte cele două pedepse şi dispune ca inculpatul să o execute pe cea mai grea, respectiv pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art. 861 C.p de la 1968 dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi fixează termenul de încercare de 5 ani conform art. 862 C.p de la 1968. Pe durata termenului de încercare obligă pe inculpat să se supună măsurilor de supraveghere prevăzute de art. 863 al. 1 lit. a-d C.p. de la 1968 respectiv: - să se prezinte la sediul Serviciului de Probaţiune Argeş, la termenele stabilite de consilieri; - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; - să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 864 C.p. de la 1968. În baza art. 71 al. 1 şi 2 C.p.de la 1968 aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a şi b C.p. de la 1968, a cărei executare o suspendă conform dispoziţiilor art. 71 al. 5 C.p. de la 1968. În baza art. 88 C.p. de la 1968 deduce din pedeapsă perioada reţinerii de la 12.02.2013 la 13.02.2013. Ia act că părţile vătămate Rizea Alexandra Ştefania şi Niţulescu Alexandru nu s-au constituit părţi civile. În baza art. 274 al.1 C.p.p. obligă pe inculpat să achite suma de 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză iar onorariul stabilit pentru avocatul din oficiu încuantum de 50 lei se achită din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică de la 03 Februarie 2015.
Hotarare 357/2015 din 03.02.2015În baza art. 391 Cpp amână pronunţarea în cauză la data de 03.02.2015. Cu apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 27 Ianuarie 2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.01.2015În baza art. 391 C.p.p., amână pronunţarea în cauză la data de 27.02.2015. Cu drept de apel odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 13 Ianuarie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.01.2015Respinge cererea de amânare pentru lipsa inculpatului. Admite cererea formulata de aparatorul inculpatului de acordare a unui nou termen de judecata pentru a da posibilitate acestuia sa precizeze daca solicita schimbarea încadrării juridice. Ia act de poziţia exprimata de partea vătămata Nitulescu Alexandu in sensul ca nu se constituie parte civila in cauza. Amână judecarea cauzei la 13.01.2015. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Noiembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.11.2014Admite cererea inculpatului de aplicare a procedurii simplificate, apreciind ca sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Admite proba cu înscrisuri in circumstatiere solicitata de aparatorul inculpatului si ia act de faptul ca se depun la dosar opt înscrisuri sub semnătura privata. Ia act de poziţia exprimata in sedinta publica de partea vătămata R.A.S., precum si de poziţia exprimata in scris de partea civila N.A. Se revine cu adresa la IPJ Arges pentru reactualizarea fişei de cazier judiciar. In baza art.257 C.p.p se va relua procedura de citare cu partea civila N.A.. Amână judecarea cauzei la 18.11.2014. Cu apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 14 Octombrie 2014.
Incheiere de sedinta din 14.10.2014Admite cererea formulata de apărătorul inculpatului si acorda un nou termen de judecata pentru a da posibilitatea acestuia sa studieze dosarul si sa pregătească apărarea, avand in vedere data încheierii contractului de asistenta juridica, respectiv 09.09.21014. Constata ca delegaţia apărătorului desemnat din oficiu încetează, urmând a se stabili onorariul parţial al carui cuantum se va indica la finalizarea cauzei. Admite cererea formulata de reprezentantul Parchetului privind reactualizarea fişei de cazier judiciar, urmând a se emite adresa la I.P.J. Arges in acest sens. In baza art.257 C.p.p. se reia procedura de citare cu partile vătămate. Amână judecarea cauzei la 14.10.2014. Cu drept de apel odata cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 09 Septembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 09.09.2014În baza art. 346 al. 2 C.p.p. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul din data de 29.01.2014 din dosarul nr. 784/P/2013 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Piteşti privind pe inculpatul H.L.N.R. trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 211 al.1 şi 2 lit.b şi c C.p., art. 211 al.1 şi 2 lit.b şi c C.p. cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii. Fixează termen de judecată la data de 09.09.2014 şi dispune citarea inculpatului şi a părţilor vătămate. Definitivă. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 03 Iunie 2014.
Incheiere camera preliminara din 03.06.2014În temeiul art. 6 alin. 2 din Legea nr.255/2013 trimite cauza judecătorului de cameră preliminară. Fixează termen pentru camera preliminară la data de 03.06.2014. Pronuntata in sedinta publica azi, 29.04.2014.
Incheiere de sedinta din 29.04.2014