B**** M****
InculpatÎn baza art. 396 alin. 1, 4 C. proc. pen. raportat la art. 83 C. pen. stabileşte pedeapsa de 3 (trei) luni închisoare în sarcina inculpatului B**** M****, sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzută de art. 339 al. 3 N. C. pen. (art. 92 al. 1 teza finală din O.U.G. nr. 195/02 republ.- în vechea reglementare) cu apl. art. 5 N.C.pen şi a art. 396 al. 10 N.C.pr.pen. (fapta comisă la data de 11.10.2013) În baza art. 83 alin. 1, 3 Cod penal amână aplicarea pedepsei închisorii stabilite, pe un termen de supraveghere de 2 ani de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, stabilit în condiţiile art. 82 N.C. pen. În baza art. 85 alin. 1 C. pen, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul B**** M**** trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Vaslui, la datele fixate de acesta; b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea; d) să comunice schimbarea locului de muncă; e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 86 alin. 1 C. pen. pe durata termenului de supraveghere, datele prevăzute în art. 85 alin. 1 lit. c) - e) se comunică Serviciului de Probaţiune Vaslui. În baza art. 404 alin. 3 C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi obligaţiilor impuse şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere. Analizând global, instanţa constată că legea nouă este mai favorabilă. În baza art. 274 alin. 1 C. proc. pen. obligă pe inculpat la plata sumei de 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 08.10.2014.
Hotarare 2011/2014 din 08.10.2014amână pronunţarea la 8 octombrie 2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 24.09.2014amână pronunţarea la 24 septembrie 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 09.09.2014Amână cauza la 9.09.2014 - lipsă inculpat
Incheiere de sedinta din 24.06.2014Amână cauza la 24.06.2014 - la solicitarea inculpatului pentru angajare apărător
Incheiere de sedinta din 03.06.2014În baza art. 346 alin. (2) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.4429/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui privind pe inculpatul B**** M****, pentru comiterea infracţiunii de împiedicare sau îngreunare a circulaţiei pe drumurile publice prev. de art.339 al.3 N.C.pen. (art.92 al.1 teza finală din O.U.G. nr.195/02 modif.-în vechea reglementare), a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B**** M****. Stabileşte termen de judecată la Completul C1 penal la data de 03.06.2014, termen care va fi comunicat procurorului şi inculpatului. Definitivă Pronunţată în camera de consiliu, azi, 15.05.2014.
Incheiere camera preliminara din 15.05.2014