K***** S*****
Intimat InculpatK***** S***** D******* P********* A***
Intimat InculpatS-a admis apelul parchetului şi s-a desfiinţat sentinţa în sensul că s-a schimbat încadrarea juridică a faptei reţinută în sarcina inculpatului din infracţiunea prev. de art. 336 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 5 Cod penal în infracţiunea prev. şi ped. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 5 Cod penal. În temeiul art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002 cu aplicarea art. 396 alin. 10 Cod procedură penală şi art. 5 Cod penal a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 1 an şi 4 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 4 luni, stabilit conform art. 82 Cod penal 1969. Conform prevederilor art. 12 din Legea nr. 187/2012 cu referire la art. 71 Cod penal din 1969 i s-au interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal şi în temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal 1969 pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii. Potrivit art. 15 alin. 2 din Legea nr. 187/2012 i s-a atras atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal 1969.
Hotarare 655/2014 din 09.12.2014S-a amânat pronunţarea pentru 9 decembrie 2014.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.12.2014