T*** M*****
InculpatM********* P***** R********** P*** P******** D* P* L**** T********* V*****
Reprezentant legalÎn baza art. 386 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infr. prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal cu aplic. art. 5 din Codul penal în infr. prev. de art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 din Codul penal. În baza art. 87 alin. (1) din OUG nr. 195/2002 cu aplic. art. 5 din Codul penal şi art. 396 alin. (10) C. proc. pen.; Condamnă pe inculpatul Toma Marin la 1 an şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de conducere sub influenţa alcoolului. În baza art. 71 din Codul penal din 1969, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a (dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice) şi lit. b) din Codul penal din 1969 (dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat). În baza art. 861 şi urm. din Codul penal din 1969, art. 71 alin. (5) din Codul penal din 1969, dispune suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii şi a celei accesorii pe durata unui termen de încercare de 3 ani şi 6 luni. Pe durata termenului de încercare, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte, la datele fixate, la Serviciul de Probaţiune Vâlcea; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea; c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă; d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Impune inculpatului respectarea obligaţiei de a nu conduce nici un vehicul, pe perioada termenului de încercare. Atrage inculpatului atenţia asupra dispoziţiilor 864 din Codul penal din 1969. În baza art. 274 C. proc. pen., obligă pe inculpat la plata sumei de 900 lei (740 lei – urmărire penală; 160 lei – instanţă), cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 04 iunie 2014.
Hotarare 214/2014 din 04.06.2014amână pronunţarea la data de 04 iunie 2014
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.05.2014amână pronunţarea la data de 28 mai 2014
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.05.2014În baza art. 346 alin. (2) Cod procedură penală; Constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 371/P/2014 din 18.03.2014 întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, privind pe inculpatul Toma Marin trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prev. de art. 336 alin. (1) din Codul penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul Toma Marin. Stabileşte termen de judecată la data de 21 mai 2014, pentru când se citează inculpatul. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 28 aprilie 2014.
Incheiere camera preliminara din 28.04.2014