Dosar 2554/281/2014 din 29.01.2014

cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 2554/281/2014
Data dosar:
29.01.2014
Instanta:
Judecătoria Ploiești
Departament:
Secţia Penală
Obiect:
cerere de liberare condiţionată (art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi următoarele C.p.)
Categorie:
Penal
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 04.02.2014 la ora 8:30

    Complet: PEN6
  • admite cererea

    În baza art. 587 C.pr.pen. rap. la art. 59 V. C.pen. şi art. 6 N.C.pen. admite propunerea de liberare condiţionată, formulată de Comisia de Propuneri din cadrul Penitenciarului Targsor, privind pe condamnata Ivan Mirela, în prezent aflata în Penitenciarul Targsor, in executarea pedepsei de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 695/2011, pronunţată de Tribunalul Bucureşti şi în consecinţă: Constată îndeplinite condiţiile disp. art. 59 şi urm. V.Cod penal şi dispune punerea în libertate condiţionată a condamnatei, căreia i se atrage atenţia asupra disp. art.61 V.Cod penal, privind efectele liberării condiţionate, pentru restul de pedeapsă rămasa neexecutata. În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen. cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariul avocatului din oficiu, în cuantum de 100 lei se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 04.02.2014.

    Hotarare 388/2014 din 04.02.2014

Flux dosar


Actualizare GRPD