M******* V*****
CondamnatAdmite, în baza art. 587 C.pr.pen. şi art. 59 şi urm. VC.pen., cu aplicarea art. 5 C.Pen., cererea petentului-condamnat M.V., deţinut în Penitenciarul Colibaşi. Dispune liberarea condiţionată a acestuia. Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân, potrivit art. 275 C.pr.pen., rămân în sarcina acestuia, iar onorariul avocatului din oficiu va fi plătit din fondurile M.J. Cu drept de contestaţie în 3 zile. Pronunţată în şedinţa publică de la 04 februarie 2015.
Hotarare 387/2015 din 04.02.2015Constată că a fost admisă cererea de abţinere şi cauza a fost repartizată aleatoriu la compeltul C 4 penal.
Incheiere de sedinta din 15.01.2015Dispune emiterea unei adrese la Penitenciarul Colibaşi, pentru a comunica în executarea cărui mandat se află petentul deţinut, data încarcerării, câte zile a executat până în prezent, dacă a fost folosit la muncă, iar în caz afirmativ câte zile au fost executate ca urmare a muncii prestate, dacă a fost luat în discuţie de către Comisia de propuneri pentru liberare conditionată, dacă a îndeplinit fracţia prevăzută de lege, comportamentul petentului pe perioada detenţiei, copie de pe mandatul în executarea căruia se află, dacă a fost sancţionat disciplinar, iar în caz afirmativ dacă a formulat contestatie şi ce soluţie s-a pronuntat de către instanţă, dacă a mai formulat alte cereri de liberare condiţionată, dacă a mai fost încarcerat în alte penitenciare, precum şi dacă la data de 26.08.2014 petentul se afla încarcerat la Peniteciarul Colibaşi. De asemenea, prin aceeaşi adresă să se precizeze şi dacă petentul îşi însuşeşte cererea formulată. Amână judecata la data de 04 februarie 2015, pentru când se citează petentul la PNT Colibaşi. Cu drept de contestaţie odată cu fondul. Pronunţată în şedinţa publică de la 07 ianuarie 2015.
Incheiere de sedinta din 07.01.2015Înaintează prezenta cauza la completul de judecată imediat următor, respectiv C7 penal în vederea soluţionării cererii de abţinere. Amână judecarea cauzei la 15.01.2015. – termen control Cu drept de contestaţie. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2014.
Incheiere de sedinta din 18.12.2014În baza art. 68 C.p.p. raportat la art. 64 alin. 1 lit. f C.p.p. admite cererea de abţinere formulată de magistratul judecător Gabriela Iordache de la soluţionarea cauzei cu nr. 2571/262/2014. În baza art. 275 al. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în cauza rămân în sarcina acestuia. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică de la 18 Decembrie 2014.
Incheiere abtinere din 18.12.2014