I*** G*******
InculpatI. În baza art.334 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal. Condamnă inculpatul I*** G******* la 1 an închisoare. (fapta din 10.01.2014) În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; i) dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. II. În baza art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal, condamnă inculpatul I*** G******* la 1 an închisoare. (fapta din 10.01.2014) În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. III. În baza art.334 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul I*** G******* la 1 an închisoare. (fapta din 04.03.2014) În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. IV. În baza art.335 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul I*** G******* la 1 an închisoare. (fapta din 04.03.2014) În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. V. În baza art.337 alin.1 Cod penal, condamnă inculpatul I*** G******* la 1 an închisoare. (fapta din 04.03.2014) În baza art.67 alin.1 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; i) dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.65 alin.1 şi 3 Cod penal, aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, a căror exercitare a fost interzisă de instanţă ca pedeapsă complementară, pedeapsă accesorie ce se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art.38 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.39 alin.1 lit.b Cod penal, inculpatul I*** G******* execută pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare. În baza art.45 alin.3 lit.a Cod procedură penală, aplică inculpatului I*** G******* pedeapsa complementară cea mai grea, constând în interzicerea exercitării drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b şi i Cod penal, respectiv: a) dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; b) dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat; i) dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală. Obligă inculpatul la 350 lei cheltuieli judiciare faţă de stat. Onorariu avocat din oficiu în sumă de 200 lei rămâne în sarcina statului şi se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 10 iulie 2015.
Hotarare 85/2015 din 10.07.2015Amănă pronunţarea la data de 10 iulie 2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 07.07.2015Amână pronuntarea la data de 7 iulie 2015
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 30.06.2015Amână pronunţarea la data de 30 iunie 2015
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.06.2015Termen 24 iunie 2015
Incheiere de sedinta din 27.05.2015Termen 27 mai 2015
Incheiere de sedinta din 29.04.2015termen 29 aprilie 2015
Incheiere de sedinta din 01.04.2015Termen 1 aprilie 2015
Incheiere de sedinta din 24.02.2015Termen 24 februarie 2015
Incheiere de sedinta din 20.01.2015Termen 20 ianuarie 2015
Incheiere de sedinta din 09.12.2014În baza art.346 alin.2 Cod procedură penală constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr.80/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgăşani privind pe inculpatul I*** G******* trimis în judecată în stare de libertate pentru infracţiunile de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat (2 infracţiuni), prevăzute de art.334 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.334 alin.1 Cod penal, conducerea unui vehicul fără permis de conducere (2 infracţiuni), prevăzute de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.335 alin.1 Cod penal şi refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, prevăzută de art.art.337 alin.1 Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I*** G*******. Definitivă. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 4 noiembrie 2014.
Incheiere camera preliminara 174 din 04.11.2014